Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a expediat o scrisoare ambasadorilor a mai multor state, acreditați în Republica Moldova, precum și șefului Delegației Uniunii Europene. În mesaj, deputații își exprimă îngrijorarea privind încercările anumitor forțe externe de a atrage țara noastră într-un conflict militar. În context, ei solicită ca diplomații să explice public dacă țările pe care le reprezintă vor sau nu să atragă Moldova în război. Dacă au răspuns misiunile diplomatice la mesaj și ce poziție au avut, aflați în cntinuare.
Într-un comunicat emis de PSRM se spune că, Zinaida Greceanîi și Vladimir Voronin au făcut apel către ambasadorul SUA, ambasadorul Federației Ruse, al Austriei, Turciei, Franței și Suediei, dar și către șeful delegației UE în R.M să exprime public poziția țărilor pe care le reprezintă în raport cu problema abordată.
„Observăm zilnic numeroase încercări de a priva Republica Moldova, în mod public și neformal de statutul de neutralitate permanentă, consfințit în Constituția țării.() Suntem profund îngrijorați de declarațiile domnului Ruslan Stefanciuk, președintele Radei Supreme a Ucrainei, în urma vizitei de lucru cu domnul Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, precum că partea moldavă și cea ucraineană au discutat despre o eventuală furnizare de arme Ucrainei și o cooperare cu militarii noștri în zona de conflict armat. () Facem apel către domniile voastre să exprimați public poziția țărilor pe care le reprezentați. () Astăzi este momentul să reafirmăm în mod direct și fără echivoc respectul necondiționat pentru statutul de neutralitate”, – se arată în scrisoare.
Am încercat să obținem reacții de la misiunile diplomatice vizate. Purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Carolina Istrate nea cerut o solicitare în scris, la care încă nu am primit răspuns, iar reprezentanții Republicii Franceze în țara noastră ne-au spus că nu pot comenta acest subiect deoarece în adresa misiunii deocamdată nu a parvenit o asemenea scrisoare.
Ministerul de Externe nu a venit cu un comentariu, iar purtătorul de cuvânt al instituției, Daniel Vodă nu ne-a răspuns la telefon. Nu a răspuns apelurilor noastre nici reprezentanții celorlalte ambasate menționate de socialiști și comuniști.
Recent, fostul premier, Ion Chicu a cerut guvernării să condamne încercările de implicare a Moldovei în războiul din Ucraina. Într-o postare pe rețelele de socializare, Chicu a îndemnat șeful statului să convoace Parlamentul și forțele politice din țară, pentru a ieși cu o Declarație comună de condamnare a războiului și a încercărilor de implicare a Chișinăului în conflict, precum și de a cere comunității internaționale să ne respecte statutul de neutralitate, nu doar declarativ, dar și prin fapte.
Consilierul pe comunicare al șefului statului, Sorina Ștefârța, ne-a spus că Președinția nu comentează îndemnul lui Chicu.
Anterior, în contextul vizitei lui Igor Grosu în Ucraina, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi a declarat că atâta timp cât în Constituția Moldovei este menționat despre statutul de neutralitate, nu poate fi vorba despre transferuri de arme.