Replici acide la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Discuțiile au pornit după ce consilierii PAS au refuzat să includă pe ordinea de zi proiectul cu privire la organizarea unui referendum local pentru a afla opinia cetățenilor cu privire la soarta Stadionului Republican. Aceștia au motivat că lipsește avizul comisiilor. În replică, socialiștii au declarat că referendumul este singura procedură democratică din lume pentru expunerea cetățenilor.
Disputele au început după ce consilierul PAS Zinaida Popa, care prezida ședința a refuzat să supună votului acest proiect. Pentru au votat 25 de consilieri municipali din fracțiunile PSRM, PCRM și Șor. Vicepreședintele fracțiunii PSRM, Dinari Cojocaru, a amintit că fostul lider PAS, Maia Sandu, înainte a fi aleasă în funcția de președinte, declara că cetățeanul are dreptul să decidă soarta Stadionului Republican. Cojocaru a prezentat și un clip video, în care Maia Sandu declară acest lucru.
„Era corect dacă exista consultări cu locuitorii municipiului Chișinău, dar sperăm că Ambasada va ține cont de interesele cetățenilor și ceea ce se va construi acolo se va încadra în spațiul arhitectural din această zonă”.
DINARI COJOCARU, consilier municipal, PSRM: „Referendumul este unica procedură democratică în lume unde cetățenii benevol se expun despre cum va fi terenul utilizat, terenul unde este amplasat Stadionul Republican. Nu vreau ca în centrul Chișinăului să fie sârmă ghimpată”.
Nici consilierul pe comunicare al președintelui, Sorina Ștefîrță și nici purtătorul de cuvânt al Președinției Liliana Anghel nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesaj pentru o reacție.
Și consilierii Paridului ”ȘOR” au declarat că cetățenii trebuie consultați referitor la acest subiect.
SERGHEI BURGUDJI, consilier municipal PP ”ȘOR”: „Trebuie să întrebăm chișinăuienii, punct. Această propunere să o supunem votului”.
De cealaltă parte, liberalii susține ideea ca terenul Stadionului Republican sp treacă în posesia Ambasadei SUA. Iar cei din PAS au declarat că nu participă la vod din cauză că lipsește avizul comisiilor.
ION CEBANU, consilier municipal PL: „Noi părem a proști. În condițiile în care vecinii noștri luptă și sunt ajutați de americani”.
ROMAN COJUHARI, consilier municipal PAS: „Noi la provocări și la ilegalități nu vom participa. Când vom reveni în albia legalității și vom examina proiectul de decizie care are toate avizele, atunci vom discuta și vom examina decizia”.
Într-un final, PAS a cerut pauză și a plecat din sala de ședință. Ulterior, proiectul nu a mai fost pus în discuție.
Recent, Parlamentul a votat, în lectură finală, ratificarea Acordului privind terenul fostului Stadion Republican pentru construcția Ambasadei SUA la Chișinău. Documentul a fost adoptat cu votul a 55 de deputați PAS. Deputații fracțiunii Partidului ”ȘOR” au solicitat excludreea proiectului de pe ordinea de zi, pe motiv că ar fi unul controversat și trebuie supus consultărilor publice. Excluderea proiectului au solicitat-o și deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, tot pentru consultarea subiectului cu cetățenii, dar propunerea acestora, la fel, nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Statele Unite și Moldova au semnat în 28 aprilie Memorandumul de Înțelegere privind inițierea procedurii de vânzare a fostului Stadion Republican, pentru ridicarea unui nou sediu al Ambasadei SUA la Chișinău. Pe lângă asta, pe teren va fi creat un parc public și, restaurate porțile emblematice ale stadionului, spunea diplomația americană.