Guvernarea a pierdut controlul inflației și nici nu-și pune întrebarea de unde vine și care este cauza acestui fenomen. O spune expertul economic Viorel Gîrbu, potrivit căruia, vina autorităților mai e că nu controlează lucrurile în economie. Reprezentanții guvernării ne-au spus că nu comentează afirmațiile.
Potrivit economistului Viorel Gîrbu, rata inflaţiei din țara noastră este un șoc pentru cetățeni, iar acest lucru se întâmplă din cauza inacțiunilor guvernării.
VIOREL GÎRBU, expert economic: „Indiferent de cauzele făcute publice de guvernatorul BNM, rata inflației este exagerat de mare în R.Moldova, este mult mai mare decât în regiune. Autoritățile, în genere, nu știu ce se întâmplă în țară. Eu nu cred că autoritățile știu care este cauza inflației și nu cred că autoritățile au planuri privind evoluția economiei pe perioada următoare. Nu cred că autoritățile controlează în mod coerent evoluția lucrurilor în R.M”.
Expertul susține că guvernarea trebuie să revadă politica fiscală și deficitul bugetar, care spune el, este enorm.
VIOREL GÎRBU, expert economic: „Cred că aceasta îi scapă Guvernului. BNM nu are competențe în acest sens, dar Guvernul trebuie să se intereseze care este aportul ratei inflației la deficitul bugetar masiv, pe care îl face Executivul. Ruinăm economia masiv și Guvernul nu este interesat de modul în care arată economia națională”.
Am încercat să obținem un comentariu de la reprezentanții puterii, dar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu ne-a scris într-un mesaj că Executivul nu va comenta afirmațiile.
Același lucru ni la spus și purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas.
Anterior, premierul Natalia Gavrilița a declarat că inflația din Moldova este cauzată de economia mică, foarte dependentă de importurile de energie, prețurile cărora au crescut pe plan mondial.