Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, susține că negocierile dintre Ucraina și Rusia trebuie să fie reluate. În opinia sa, procesul ar trebui să devină mai concret și mai rapid. Între timp, ministrul ucrainean de externe Dmitri Kuleba a declarat că Ucraina își schimbă obiectivele în război. Potrivit lui, dacă Ucraina va câștiga bătălia pentru Donbas, Kievul ar dori să elibereze toate teritoriile sale ocupate de Rusia, fără a exclude posibilitatea negocierilor.
Potrivit RBK Ucraina, în cadrul conferinței de presă comună cu președintele Franței Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz a declarat că Rusia și Ucraina trebuie să ajungă cât mai curând posibil la o soluționare pașnică a conflictului, însă a precizat că Kievul nu va fi de acord cu o pace dictată de Kremlin.
”Cererea noastră este ca negocierile să fie reluate acum, ca negocierile dintre Rusia și Ucraina să devină mai concrete și să se ajungă la un acord cât mai curând posibil. Nu ar trebui ca acum, după multe mii de morți, să se producă noi distrugeri Ucrainei. Dimpotrivă, trebuie să ajungem acum la un punct în care se pot face progrese în negocieri”.
Ministrul ucrainean de externe Dmitri Kuleba a spus într-un interviu pentru Financial Times, că Kievul își schimbă obiectivele în război, scrie korrespondent.net.
DMITRI KULEBA, ministrul de externe al Ucrainei: ”În primele luni de război, victoria pentru noi semăna cu retragerea trupelor ruse pe pozițiile pe care le-au ocupat până la 24 februarie și răzbunare pentru pagubele provocate. Acum, dacă suntem suficient de puternici pe frontul militar și câștigăm bătălia pentru Donbas, care va fi crucială pentru dinamica ulterioară a războiului, atunci, desigur, victoria pentru noi în acest război va fi eliberarea restului teritoriilor noastre ocupate”.
Potrivit lui Kuleba, doar o înfrângere militară a Rusiei va permite deblocarea porturilor de la Marea Neagră și reluarea exporturilor.În context, diplomatul a lansat un nou apel pentru ajutor militar, afirmând că acesta le va permite ucrainenilor să îi alunge pe ruși din regiunea Herson din sudul țării, să invingă Flota Mării Negre a Rusiei și să ridice blocada asupra porturilor ucrainene. Ministrul ucrainean de externe a admis însă că vărsarea de sânge poate fi prea mare, iar Ucraina ar putea fi nevoită să negocieze un acord de pace cu Rusia.
Recent, secretarul de presă al președinției de la Kiev, Serghei Nikiforov a anunțat că discuțiile dintre Rusia și Ucraina au luat o pauză. Potrivit lui, echipele de negociatori au căzut de acord asupra problemelor în care au fost autorizați să le negocieze, iar acum Vladimir Zelenski și omologul său rus trebuie să decidă asupra garanțiilor de securitate și asupra subiectului cu privire la integritatea teritorială. Totodată, Nikiforov a declarat că grupurile de contact care au fost în Istanbul sunt în legătură. Ei pot organiza oricând o altă rundă de negocieri. Un alt lucru este că, practic, în toate problemele pe care au fost autorizați să le negocieze, au fost deja de acord. Acum rămân cele mai complexe și fundamentale decizii – privind garanțiile securității și integrității teritoriale a Ucrainei. Doar președinții pot fi de acord cu ele”, a spus oficialul.
Deputatul rus Leonid Sluțchi, care este și șeful Comisiei Dumei de Stat pentru Afaceri Internaționale, dar și membrul delegației ruse în negocieri susține că tratativele dintre Ucraina și Moscova decurg anevoios din cauză că reprezentanții Kievului și-au retras poziția de la acordurile încheiate anterior.
Și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că procesul de negocieri dintre Moscova și Kiev nu inspiră încredere într-un final productiv, întrucât partea ucraineană își schimbă constant poziția.
Între timp, potrivit korrespondent.net, președintele Vladimir Zelenschi a declarat că primul pas pentru a debloca discuțiile cu Moscova este retragerea trupelor ruse în pozițiile lor până pe 24 februarie