De scumpirile din ultima perioada nu au scăpat nici lumânările. În unele biserici prețul acestora a crescut cu un leu, prea mult spun oamenii, deși afirmă că oricum le vor cumpăra, așa cum atributul este indispensabil în locașele sfinte. Fețele bisericești declară, la rândul lor, că majorarea nu putea fi evitată, având în vedere scumpirea materiei prime, care este importată.
Reprezentanții locașurilor sfinte din capitală refuză să vorbească la cameră despre majorări. În afara ei însă, spun că prețurile au crescut în jur de 50 la sută, iar în unele cazuri și mai mult. Astfel, o lumânare simplă care costa 2 lei a ajuns la 3, iar cea de 4 la 5 lei bucata.
„La ce preț sunt lumânările? Acestea sunt 10 dar avem și de 14. Au fost cândva 2 lei, dar mă rog, acum tot s-a scumpit.
„- S-au scumpit lumânările? – Da. Țin minte că erau și 3 lei. – Nu cele de 3 lei erau mai mici”.
Lumânările s-au scumpit nu doar în biserici, afirmă enoriașii care le cumpără din alte părți, pentru a face o economie cât de mică.
„Eu de exemplu cumpăr lumânări lângă Piața Centrală de la un domn, de mai bine de 10 ani. Lumânările sunt în așa fel că ard până la urmă. Da, el le-a scumpit la un leu, un leu și jumătate, dar eu oricum le cumpăr”.
„A crescut prețul nu doar la ceea ce fabrică biserica, dar și la restul. Cu aproximativ 10-20 precis a crescut”.
Majorarea îi afectează în mod special pe pensionari, spun unii dintre ei, care se plâng pe alocația mică.
PARASCOVIA, pensionar: „2 mii, acum au mărit-o, am 2200. Cu așa preț, asta e o mare greutate. Poate lor le este mică leafa, poate fac reparație undeva”.
Potrivit reprezentanților Mitropoliei Moldovei, printre cauza noilor prețuri este și majorarea costurilor la materia primă, care până acum era importată din Federația Rusă și Ucraina. Întrebat de noi de ce nu procură ceară de la apicultorii locali, Vadim Cheibas ne-a spus că nici la ei situația nu este una chiar bună.
VADIM CHEIBAȘ, secretarul Mitropoliei: „Noi în țară nu avem materie primă, aceasta până acum era importată din afară țării. De la apicultorii noștri se colecta, dar în ultimul timp se urmărește un deficit enorm de ceară și la ei”.
Cu referire la parafină, secretarul Mitropoliei Moldovei afirmă că aceasta nu mai este importată din Ucraina și Rusia, ca până acum, cauza fiind războiul. Potrivit lui, Moldova încă are rezerve de acest material, dar când se va termina, vor fi identificate alte state de unde să fie adus. În ce privește prețurile lumânărilor din biserici, Cheibaș ne-a spus că fiecare locaș și-l stabilește individual.
VADIM CHEIBAȘ, secretarul Mitropoliei: „Prețurile la lumânări sunt stabilite în dependență de deciziile consiliului parohiarilor a fiecărui biserică în parte”.
Am mers în câteva dintre biserici și am văzut că, dacă până acum, cea mai ieftină lumânare era doi lei, acum aceasta a ajuns să coste chiar și patru lei. Cele de trei lei se vând cu cinci lei, iar cele mai scumpe sunt de 15 lei, înainte fiind vândute cu între 10 și 12 lei.
Biserica Acoperământul Maicii Domnului, numită și Măzărache, își face propriile lumânări, pe care le vinde cu prețul vechi, iar banii câștigați sunt utilizați pentru necesitățile instituției. O parte a materiei prime este utilizată din stupurile locașului, iar pe alta o cumpără de la apicultori, spune părintele Iacob Timofeev. Preotul mai
IACOB TIMOFEEV, preot al Bisericii Acoperământul Maicii Domnului: „Este poziția mea principială de a nu ridica prețul, deoarece este un atribut care nu ar trebui să aibă un preț sau un motiv de venit. Noi slujim domnului, de asta nici vorbă nu poate fi de un venit suplimentar. Este nevoie pentru a achita lucrătorilor salariu, comunalele”.
Preotul spune că prețul lumânărilor începe de la 5 lei și ajunge la 18 și dă asigurări că producția va ajunge pentru toată lumea care va veni să o cumpere.
IACOB TIMOFEEV, preot al Bisericii Acoperământul Maicii Domnului: „Cea mai ieftină lumânare costă 5 lei, iar cea mai scumpă 18 lei. Mă uit și eu că cea care la noi costă 18, am văzut prin bisericile prin care am mers, că acolo se vinde cu 25 de lei. 25-30 de lei la alții, însă la noi 18”.
Paștele Blajinilor este sărbătorit în acest an pe data de 1 și 2 mai.