Agricultorii din Asociația Forța Fermierilor se gândesc să organizeze proteste. O spune liderul organizației, Alexandr Slusari, care afirmă că producătorii sunt nemulțumiți de decizia autorităților de a compensa parțial acciza la motorină și că le-a refuzat propunerea de a returna întregul cuantum al acestei taxe. Reprezentanții Guvernului afirmă însă că ajutorul este suficient pentru a acoperi o parte din cheltuielile agricultorilor și că suma a fost calculată conform situației economice din țară.
Membrii Asociației Forța Fermierilor menționează că din cauza majorării prețului la motorină cu mai mult de 9 lei, compensarea accizei cu 30% este neînsemnată, în comparație cu cheltuielile pe care le au. În acest context, Asociația insistă asupra modificării Regulamentului avizat de Guvern și anunță că de săptămâna viitoare va începe consultări cu fermierii în privința organizării unor acțiuni de protest.
ALEXANDR SLUSARI, președintele Asociației Forța Fermierilor: „În primul rând, în redacția actuală, Regulamentul încalcă legea, legea deoffshorizării, care interzice subvenționarea care au măcar un acționar din zonele offshore. Conceptul nostru era următorul, dacă excludem companiile offshore, adică agroholdinguri, care dețin mai mult de patru mii de hectare, atunci era posibil cu o mică suplinire a fondului să fie restituită toată suma”.
Potrivit acestora, agricultorii ar putea face față la crizei generate de majorările din ultima perioadă doar dacă Guvernul ar returna fermierilor mici și mijlocii întregul cuantum al accizei.
ALEXANDR SLUSARI, președintele Asociației Forța Fermierilor: „Dacă era conceptul nostru adoptat atunci toată suma accizelor 2 lei și 52 de bani per litru ar fi fost restituită fermierilor mici și mijlocii, celor care au nevoie de bani și care într-adevăr necesită să fie sprijiniți, dar nu agroholdingurilor care se descurcă și așa bine fără sprijinul statului”.
Președintele Asociației a mai spus că încă nu cunoaște când anume și în ce mod vor protesta agricultorii.
ALEXANDR SLUSARI, președintele Asociației Forța Fermierilor: „Avem experință să organizăm proteste, dar încă urmează să ne consultăm cu fermierii în teritoriu”.
Purtătorului de cuvânt al Guvernului afirmă că, înainte de aprobarea regulamentului de distribuire a ajutorului, au fost consultate mai multe grupuri de fermieri din țară, iar suma oferită a fost stabilită în baza situației economice.
ANASTASIA TABURCEANU, purtătorul de cuvânt al Guvernului: Acuma declarația este cumva regretabilă pentru că, zero compensare nu este nimic, ori 30% este o compensare substanțială reieșind din contextul economic”.
Regulamentul de distribuire a ajutorului financiar prevede alocarea din bugetul statului a 200 milioane de lei pentru acordarea compensației parțiale.
VIOREL GHERCIU, ministrul Agriculturii: „În contextul scumpirii galopante a importurilor, în special a motorinei, atât în plan internațional, regional, național, Ministerul Agriculturii a consultat cu toate părțile interesate intervențiile ce urmează a fi întreprinse în acest scop pentru a susține producătorii agricoli. Acciza la motorină va fi compensată în mărime de 30% din cota stabilită pentru anul 2022.
Anul acesta, fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural constituie 1,75 miliarde de lei.