Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Radu Mudreac a rămas fără imunitate parlamentară la solicitarea Procuraturii Generale, care a fost votată de 56 de parlamentari. Potrivit procurorului general interimar, deputatul BCS ar fi implicat într-o schemă de spălare a circa șapte milioane de lei. Radu Mudreac este acuzat că ar fi primit împrumuturi fictive pentru a-și legaliza banii acumulați ilegal, lucru negat de persoanele care ar fi oferit aceste împrumuturi, potrivit lui Dumitru Robu. De cealaltă parte, socialistul a calificat acuzațiile ca fiind aberații și a fost luat de salvare imediat ce și-a încheiat discursul de la tribuna principală a Parlamentului.
Procurorul general interimar și-a ocupat locul în loja invitaților imediat ce a început ședința Legislativului, iar după aprobarea ordinei de zi, conducerea Parlamentului a dat citire cererii înaintate de către Dumitru Robu în privința deputatului Radu Mudreac.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Se solicită: 1 ridicarea imunității parlamentare a deputatului în Parlamentul RM Radu Mudreac, 2 încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, aplicării măsurii preventive și sau arestarea la domiciliu, percheziției și trimiterii cu rechizitoriul în judecată”.
În cerere se mai menționează faptul că, urmărirea penală, în care este vizat deputatul BCS Mudreac, a început în luna august, anul trecut, iar procurorii au bănuieli rezonabile că acesta ar fi fost implicat în spălare de bani în proporții deosebit de mari. Solicitarea a fost expediată Comisiei Juridice pentru examinare.
Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a precizat însă că, potrivit Regulamentului Parlamentului, cererea de ridicare a imunității ar putea fi discutată abia la ședința următoare a legislativului. Tot el, a declarat că solicitarea Procuraturii ar fi „un show care nu se va termina cu nimic” și a cerut o pauză de jumătate de oră.
VLAD BATRÎNCEA, deputat BCS: „Ceea ce face astăzi gruparea respectivă din Procuratură, întro bună zi, va fi catalogat ca jocuri politice. Încă un show care nu se va finaliza cu nimic. Astăzi, în situație excepțională veniți după un deputat din opoziție. Ceea ce face astăzi gruparea din PG oricum, într-o bună zi, va fi calificat și catalogat ca jocuri politice. Mă adresez către domnul președinte al Parlamentului, către conducerea fracțiunii PAS și regulamentar Propunem o pauză de jumătate de oră. În această pauză, că invităm respectuos să avem consultări referitoare la situația creată în Parlament și acest show”.
De cealaltă parte, procurorul general susține că socialistul Radu Mudreac ar fi implicat într-o schemă, prin care, în perioada anilor 2011 – 2015, au fost spălați 7 milioane de lei.
DUMITRU ROBU, procuror general interimar: „Cauza penală pornită încă în anul 2021, referitor la spălarea banilor comisă de către domnul deputat”.
După aproape patru ore, deputații au revenit în plen, iar procurorul general interimar a citit acuzațiile care i se aduc lui Mudreac. Potrivit lui Robu, familia Mudreac a încheiat mai multe contracte de împrumut cu diferite persoane fizice, iar ulterior, procurorii au constatat că actele ar fi fost fictive, deoarece persoanele fizice care ar fi împrumutat bani, nu dispuneau de astfel de venituri pentru a acorda împrumuturi, iar o parte din ele spun că nu au semnat niciodată contractele respective.
DUMITRU ROBU, procuror general interimar: „În perioada noiembrie 2011, în calitate de director SRL Gradioni a încheiat mai multe contracte de împrumut cu diferite persoane fizice în sumă de 3 milioane de lei. De asemenea, soția lui Radu Mudreac a semnat 17 contracte de împrumut cu diferite persoane fizice în sumă de peste 4 milioane de lei”.
Iar deputatul BCS Radu Mudeac a spus că este o greșeală acuzațiile care i se aduc.
RADU MUDREAC, deputat BCS: ” – E din anul 2011… sunt niște aberații. Cum vă simțiți?
– Ca după operație la inimă. Credeți că este intenționat făcut?
– Absolut”.
Ulterior, cu lacrimi în ochi și vocea tremurândă, Mudreac a susținut un discurs de la tribuna Parlamentului, după carearlamentului, după care a plecat din sala de plen. Colegii săi au declarat că socialistului i s-a făcut rău și a fost preluat de ambulanță.
VLAD BATRÎNCEA, deputat BCS: „Este programat la a treia operație la inimă. Dacă ceva se întâmplă, domnilor procurori…”
Ulterior, s-a trecut la procedura de vot, iar pentru ridicare imunității parlamentare a deputatului socialist au votat 56 de deputați ai PAS. În timpul votului, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a blocat tribuna Parlamentului, iar mai apoi a plecat din sala plenului.
MARINA TAUBER, deputat partidul „ȘOR”: „Cum poți să comentezi prezența domnului Robu în Parlament. Deja am trecut și noi prin asta, așa că cunoaște că domnul Robu vine în Parlament când autoritățile nu au răspunsurile la întrebările opoziției și în primul rând ale societății”.
DUMITRU ALAIBA, deputat PAS: „Guvernarea nu dă indicații Procuraturii, justiției și așa mai departe. PAS a promis în campania electoră că vom anula imunitatea parlamentară, asta este o promisiune, un angajament al Partidului Acțiune și Solidaritate”.
În timp ce se examina ridicarea imunității lui Mudreac, mai mulți socialiști și simpatizanți ai PSRM au protestat în fața Parlamentului faţă de acţiunile procurorului general interimar.
Deputatul Mudreac a ajuns în atenția Autorității Naționale de Integritate în 2021, după ce inspectorii au depistat că parlamentarul nu ar fi declarat 4,5 milioane de lei, avere dobândită și venituri realizate de către acesta și familia sa, în perioada decembrie 2014 – august 2016. Atunci Mudreac a explicat că „suma reprezintă bani împrumutați de către societate în nume propriu și pe cont propriu, iar faptul că am acționat în baza procurilor nu probează depunerea propriilor mijloace bănești în conturile societății”. Ulterior, cauza a fost emisă Procuraturii pentru comiterea a două infracțiuni – îmbogățire ilicită și spălare de bani.
De asemenea, a fost sesizat Serviciul Fiscal de Stat. Procedura de control a fost inițiată la începutul anului 2020, în baza unei sesizări din partea unei organizații non-guvernamentală din domeniul prevenirii corupției.