https://www.youtube.com/watch?v=pa6JW1FCHlI
Forțele armate ruse au anulat dispoziția de a ataca zona industrială ”Azovstal” din Mariupol, la indicația lui Vladimir Putin, care totodată a cerut blocarea acestui teritoriu, iar militarilor ucraineni, rămași acolo, să li se propună să se predea. Reprezentanții Kievului, Mihail Podoleak și David ArahAmia au declarat că sunt gata să poarte negocieri urgente la Mariupol, fără nicio condiție, pentru retragerea de acolo a ostașilor, civililor, copiilor, tuturor celor rămași vii și răniților. Între timp, secretarul general al ONU, António Guterres, insistă asupra unei întâlniri personale cu lideriul Ucrainei și cel al Rusiei și cheamă părțile la un „armistițiu de Paște”. Kievul a acceptat acest lucru, dar Moscova nu a reacționat deocamdată, în niciun fel.
Președintele rus Vladimir Putin i-a ordonat, în cadrul unei întâlniri, ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să anuleze asaltul uzinei siderurgice „Azovstal” din Mariupol, dar să o blocheze în așa fel încât „nici musca să nu zboare”, a spus Putin, potrivit agenției de știri RIA-Novosti.
”Propuneți-le încă o dată celor care nu au depus armele, să o facă. Partea rusă le garantează viața și un tratament decent în conformitate cu actele juridice internaționale. Toți cei răniți vor primi îngrijiri medicale calificate […] Este exact un moment în trebuie să ne gândim […] la salvarea vieții și sănătății soldaților și ofițerilor noștri. Nu este nevoie să pătrundem în aceste catacombe și să ne târăm în subteran de-a lungul acestor instalații
industriale”, – și-a argumentat ordinul Vladimir Putin.
Ministrul rus al Apărării l-a informat la rândul său pe Vladimir Putin că întregul Mariupol, cu excepția uzinei Azovstal, a fost luat sub controlul trupelor ruse. Potrivit portalului Meduza, care citează date ale autorităților ucrainene, pe teritoriul întreprinderii metalurgice s-au refugiat soldați ai Brigăzii 36 Infanterie Marină și ai regimentului Azov, acolo fiind captivi și în jur de o mie de civili.
Între timp, cu o zi înainte, potrivit RBC-Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a spus că există două modalități potențiale de a debloca orașul Mariupol, dar deocamdată, nu poate spune când exact se va întâmpla acest lucru.
”Toți băieții din Mariupol vor victoria noastră, vor un oraș liber, niciunul dintre ei nu are de gând să se predea inamicului. […] Există două modalități de a debloca Mariupol. Prima, implică arme serioase și grele, pe care contăm noi, dar și ei și cu forțe comune putem debloca Mariupolul. În acest moment nu avem suficiente arme de acest tip. A doua cale este cea diplomatică, dar pe care Rusia nu o acceptă încă, – a explicat Volodimir Zelenski.
Potrivit aceleiași surse, tot la data de 20 aprilie, Mihail Podoleak, consilierul președintelui Ucrainei și deputatul Radei Supreme, David Arahamia și-au exprimat disponibilitatea de a purta negocieri cu partea rusă la Mariupol. Podoleak a anunțat acest lucru pe pagina sa de Twitter.
”Fără careva condiții… Unu la unu. Doi la doi. Ca să ne luăm băieții, luptătorii din Azov, militarii, civilii, copiii, vii și răniții. Toți. Pentru că sunt ai noștri. Pentru că ei sunt în sufletul meu. Pentru totdeauna. Fără excepție, – a scris consilierul șefului biroului președintelui ucrainean.
În numele puterii executive a Ucrainei, deschiderea urgentă a unui coridor umanitar la Azovstal pentru evacuare, inclusiv a civililor și militarilor răniți, a fost cerută de viceprim-ministrul, ministrul Reintegrării Irina Vereșciuk. Pe canalul său de Telegram, ea a subliniat că „acum acesta este un punct cheie și un moment cheie pentru eforturile umanitare” și a cerut liderilor mondiali și comunității internaționale să își concentreze eforturile asupra acestui lucru acum.
Comandamentul rus, la rândul său, susține că, potrivit informațiilor pe care le deține, în Azovstal nu există civili.
Pe 20 aprilie, serviciul de presă al secretarului general al ONU, António Guterres, a anunțat că la Kiev și Moscova a fost expediată o solicitare pentru posibilitatea organizării vizitei sale și a unor întâlniri personale cu lideriul Ucrainei și cel al Rusiei. Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a explicat că scopul lui Guterres este să discute problema soluționării conflictului din Ucraina cu liderii ambelor părți, mai ales că Ucraina și Rusia sunt țări fondatoare ale ONU, principiile căreia ar trebui să stea la baza acordurilor viitoare. Înainte de asta, António Guterres a chemat Federația Rusă și Ucraina la un „armistiu de Paște”, propunere acceptată de Kiev.
Între timp, cu referire la perspectivele încheierii războiului, partea ucraineană afirmă că acest lucru s-ar putea întâmpla în urma discuțiilor directe dintre președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. În același timp, pozițiile părții ucrainene trebuie să fieputernice, chibzuite și corecte din punct de vedere legal.
„La asta lucrează în prezent o echipă de juriști, consultanți și echipa de negociatori din partea ucraineană. Respectiv, sperăm că pozițiile președintelui Volodimir Zelensky vor fi foarte solide în cadrul acestor negocieri”, a menționat Mihail Podoleak, citat de RBC Ucraina.
În acest sens, oficialul și-a exprimat speranța că în cadrul negocierilor, președintele ucrainean va reuși să-l facă pe omologului său rus să înțeleagă care sunt condițiile cheie, principiale pentru Ucraina și a remarcat că este necesar să se vadă care este situația în Est și cât de serios va fi atacul despre care vorbește Federația Rusă. Potrivit acestuia, evoluția lucrurilor va fi clară în următoarele zile.
Așa cum s-a anunțat anterior, Rusia a transmis Ucrainei, în cadrul procesului de negocieri, un proiect de document cu formulări absolut clare, lucru despre care a vorbit purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, care a menționat că Moscova așteaptă reacția Kievului. „Așa-numitul proiect de pace al Rusiei cu Ucraina este o poziție, la fel cum și Kievul a venit cu una. Ucraina le va compara și își va face concluzii”, – este reacția la document a consilierului șefului biroului președintelui ucrainean, Mihail Podoleak.
El a amintit, de asemenea, că partea ucraineană a avut formula unei soluții de succes pentru ieșirea din război și obținerea garanțiilor de securitate și această formulă, mai mult sau mai puțin clară, așa cum a spus oficialul, a fost fixată în comunicatul de la Istanbul. Amintim că, la finalizarea discuțiilor de la Istanbul, cu partea rusă, reprezentanții Kievului au declarat că sunt gata să accepte statutul de neutralitate al Ucrainei, care înseamnă neaderarea la NATO și că țara nu va găzdui baze militare străine, în cazul în care va obține garanții puternice de securitate. Asta în timp ce, Ucraina a declarat, în repetate rânduri, că nu intenționează să cedeze teritorii, iar subiectul unui compromis, în cadrul negocierilor cu Rusia, poate fi decis la un referendum național.
La doar câteva ore, după ce s-a aflat despre încetarea focului asupra uzinei Azovstal din Mariupol, Alexei Arestovici, consilier al biroului președintelui ucrainean, și-a exprimat opinia în această privință. În cadrul unui briefing, pe canalul oficial de Telegram, el a declarat că refuzul asaltului se poate explica și prin faptul că armata rusă și-a transferat o parte din forțele pe care le aveau acolo spre nord pentru a-și întări detașamentele, care trebuie să îndeplinească principala sarcină politică este de a ajunge la granițele administrative ale regiunilor Donețk și Lugansk. În același timp, Arestovici a declarat că forțele armate ruse nu vor putea îndeplini această sarcină.