Protest în fața Guvernului. Zeci de activiști pentru drepturile persoanelor LGBT au protestat în tăcere, la câteva zile după ce o adolescentă transgender și-ar fi pus capăt zilelor. Manifestații au cerut dreptul la siguranță pentru adolescenți și au solicitat Ministerului Educației să fie prevenit bullyngului în școli. Responsabilii de la minister nu au ieșit în fața protestatarilor, însă au venit ulterior cu o reacție pe site-ul instituției.
Înarmați cu pancarte și ținând în mână fotografia adolescentei transgender, care s-ar fi aruncat în gol, acum câteva zile, mai mulți tineri și activiști pentru drepturile persoanelor LGBT au protestat în tăcere în fața Guvernului. Solicitările acestora au fost adresate responsabililor de la Ministerul Educației și Cercetării.
LEO ZBANCĂ, coordanatorul grupului de suport pentru persoanele transgen: „Cerem niște soluții în privința protecției copiilor LGBT și tinerilor LGBT în școli, colegii, universități”.
ANGELICA FROLOV, coordonatoare de program GENDERDOC-M: „Profesorii, ca și corpul didactic, administrația școlilor sunt responsabili pentru toate actele de bullying care se întâmplă în școli”.
Iar alți manifestanți au cerut pedepse pentru angajații din învățământ care tolerează agresiunea față de elevi și nu iau măsurile necesare.
ANTONIȚA FONARI, director Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului: „Este nevoie de o lege în care foarte clar să fie stipulat care este termenul de detenție sau amenda pentru faptul că nu ai protejat copiii și asta a dus la o traumă de moment al copilului sau la o traumă care îi curmă viața”.
MAXIM CUCLEV, protestatar: „Trebuie de introdus prevenirea bullyingului în școli, trebuie instruiți profesorii, trebuie instruiți cei angajați în minister și trebuie să vorbim mai mult despre fenomenul ăsta și să prevenim”.
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării nu au ieșit în fața protestatarilor, dar au publicat pe site un comunicat în care au precizat că: „Ministerul condamnă cu fermitate orice act de discriminare și violență, inclusiv în instituțiile de învățământ. Considerăm pe deplin îndreptățite cerințele formulate de către participanții la protest în scopul asigurării drepturilor fiecărui elev și eleve la un mediu educațional protectiv și incluziv, bazat pe respectarea demnității umane și a drepturilor omului”.
Responsabilii au mai precizat că, periodic, pentru factorii decizionali din învățământ sunt organizate acțiuni de formare în care sunt îndemnați să respecte legislația referitoare la protecția copilului. Ei mai amintesc faptul că au susținut introducerea în Codul educației a noțiunii de bullying și a principiului nonviolenței, care vor intra în vigoare în luna septembrie.
În data 12 aprilie, poliția a anunțat despre faptul că un adolescent s-ar fi aruncat de la etajul 22 al unui bloc de locuit. Reprezentanții Centrului GENDERDOC-M, organizaţie neguvernamentală care apără şi promovează drepturile LGBT în Moldova, au precizat că ar fi vorba de o adolescentă transgender. Ei au amintit că au scris anterior despre cazul acestei copile, hărțuită sistematic, din cauza identității sale de gen. Potrivit activistei pentru drepturile persoanelor LGBT Angelica Frolov, aceștia s-ar fi urinat pe corpul ei pe motiv că și-ar fi schimbat sexul. Poliția nu a stabilit, deocamdată, cauzele care ar fi determinat-o pe adolescentă să recurgă la acest gest.
Amintim că în luna decembrie, anul trecut, Parlamentul a votat o lege prin care fenomenul de bullying să fie reglementat și recunoscut ca formă de violență psihologică. Potrivit unui studiu realizat de UNICEF, în 2019, în Moldova aproape 87% dintre elevii claselor a VI – XII-a sunt afectați de bullying. Cea mai alarmantă situație este în școlile din Chișinău, unde fiecare al patrulea elev a fost victimă a acestui fenomen sau a asistat la situații de bullying, se mai arată în studiu.