Ambasada R. Moldova în Ucraina și-a reluat de astăzi activitatea la Kiev. Anunțul a fost făcut de vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, scrie Ziarulnational.md
„Tricolorul nostru flutură din nou în capitala Ucrainei. De astăzi, Ambasada Republicii Moldova în Ucraina și-a reluat activitatea în Kiev. I-am transmis domnului ambasador Valeriu Chiveri, echipei ambasadei de la Kiev și consulatului de la Odesa întreaga apreciere a conducerii ministerului pentru munca depusă în fortificarea relațiilor bilaterale și pentru toată asistența oferită cetățenilor noștri care au pășit pragul ambasadei și consulatului”, a scris Popescu pe Facebook.
Odată cu declanșarea războiului în Ucraina, echipa Ambasadei R. Moldova la Kiev a activat din trei orașe diferite – Chisinău, Lvov și Cernăuți.
„Credeți-mă, nu a fost ușor. Profit de această ocazie, pentru a exprima încă o dată mulțumiri consulului onorific al Republicii Moldova la Lvov, Vladimir Hubytskyy, care ne-a găzduit și acordat sprijinul necesar tot acest timp”, a scris și Ambasadorul Chiveri pe pagina sa de Facebook.