Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat marți arestarea președintelui unuia dintre cele mai mari partide din țară – „Platforma de opoziție – Pentru viață”, deputatul Viktor Medvedciuk. Instituția susține că politicianul, care a fost acuzat de trădare de țară și care a fugit din arestul la domiciliu încă în februarie, a fost reținut în timpul unei operațiuni fulger. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a propus părții ruse să îl predea pe Medvedciuk, care, potrivit presei, este cumetrul președintelui rus, Vladimir Putin, în schimbul unor soldați ucraineni aflați în captivitate.
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a publicat marți seara o fotografie cu deputatul reținut al Radei Supreme, Viktor Medvedciuk. Potrivit acestuia, liderul celui mai mare partid de opoziție interzis în Ucraina a fost prins în momentul în care a încercat să treacă granița în camuflaj militar. Zelenski a propus Rusiei să-l schimbe pe Medvedchuk, care ar fi cumetrul președintelui Vladimir Putin, în schimbul soldaților ucraineni aflați în captivitate.
VLADIMIR ZELENSKI președintele Ucrainei: „Propun Federaţiei Ruse să schimbăm acest bărbat cu băieţii şi fetele noastre care sunt în prezent în captivitate în Rusia. De aceea, este important ca forţele noastre de ordine şi armata să ia în considerare şi această posibilitate”.
Kremlinul a comentat propunerea lui Zelenski. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin susține că Medvedchuk este un politician străin, nu este cetățean al Rusiei și nu are nicio atribuție la operațiunea militară specială desfășurată de militarii ruși. În luna mai anul trecut, Procuratura Generală de la Kiev l-a acuzat pe Medvedciuk de trădare de țară. Potrivit acuzatorilor, în 2015 deputatul a intrat în cârdășie cu un oficial rus pentru extragerea de resurese naturale din Marea Neagră, regiunea Crimeea. Mai mult, procuratura bănuiește că Medvedciuk ar fi putut transmite serviciilor speciale ale Federației Ruse, locația unei unități militare secrete a armatei ucrainene. Medvedciuk a respins toate acuzațiile care i se aduc și le-a calificat drept persecuție politică, scrie BBC.
Judecătoria din Livov a decis arestarea lui Medvedciuk într-un dosar de trădare, în lipsa acestuia. Politicianul trebuia să se afle în arest la domiciliu până la 10 martie, însă în februarie el a fugit. Comentând informațiile despre reținerea lui Medveciuk, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că mai trebuie de verificat cât de adevărat este acest lucru. „Ar fi greșit să spunem ceva fără nicio confirmare”, a mai punctat Peskov, citat de Inrefax.ru.
Viceprimarul din Mariupol, Serghei Orlov, a declarat că luni seara, o dronă a armatei ruse a aruncat substanțe chimice peste oraș. „Nu putem oferi informații mai detaliate, dar avem confirmarea din partea armatei că acest lucru s-a întâmplat”, a spus oficialul întrun comentariu pentru BBC, scrie Interfax-Ucraina.
Cu toate acestea, niciuna dintre părți nu au făcut declarații oficiale despre un atac chimic asupra orașului Mariupol. Secretarul de stat american Anthony Blinken a spus că Washingtonul nu poate confirma declarația autorităților ucrainene că forţele ruse au folosit arme chimice la Mariupol și că SUA continuă să clarifice situația respectivă. În același mod s-a expus și un înalt oficial american al apărării din SUA. Citat de publicația „Vocea Americii”, acesta a declarat că Washingtonul nu poate confirma un atac chimic din partea Rusiei în direcția Ucrainei sau în imediata sa vecinătate.
În seara zilei de 11 aprilie, Regimentul Azov a raportat că o substanță otrăvitoare de origine necunoscută a fost aruncată asupra armatei ucrainene dintr-un aparat aerian rusesc nepilotat, în orașul Mariupol. Liderul regimentului a precizat că au avut de suferit trei personae, iar starea lor este satisfăcătoare. Viceministrul ucrainean al Apărării, Ana Malear, a sugerat, că ar fi vorba despre bombe cu fosfor. Rusia nu a comentat acuzațiile.
Noi imagini din satelit ale companiei americane Maxar Technologies au arătat cum Rusia își întărește trupele la granița sa, în regiunea Belgorod, care par să se pregătească pentru o nouă ofensivă în estul Ucrainei. Poze șiconcluziile sale au fost plasate pe Twitter. Maxar scrie că „Imaginile din satelit arată că trupele ruse continuă să avanseze spre estul Ucrainei”. Tot acolo se menționează că fotografiile au fost făcute la 11 aprilie.
SUA intenționează să anunțe miercuri despre un ajutor militar suplimentar de 750 de milioane de dolari pentru Ucraina, informează Reuters, citând două surse importante americane. Unul dintre aceștia a precizat că, administrația de la Casa Albă nu a luat încă o decizie finală despre ce fel de arme vor fi oferite Ucrainei în acest lot de ajutor. La mijlocul lunii martie SUA a anunțat despre un al ajutor militar, fiind vorba de 800 de milioane de dolari. Potrivit Reuters, acest echipament militar a fost deja livrat în Ucraina.
1.892 de civili au murit, iar 2.558 au fost răniți de la începutul operațiunii militare din Ucraina și până la 12 parilie. Datele au fost furnizate de Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Printre morți se numără 153 de copii, însă aceste date, potrivit organizației internaționale, sunt preliminare. Numărul real al morțlor și răniților este mult mai mare, deoarece informațiile în acest sens ajung cu întârziere din zonele în care au loc ostilități intense, iar multe dintre rapoarte necesită confirmare. Asta se referă la orașele Mariupol, Izium, Popasna și o serie de alte orașe și sate din Ucraina, iar informația din aceste localități nu este inclusă în statisticile Oficiului Înaltului Comisar al ONU.
Procuratura Generală a Ucrainei oferă alte date: 191 de copii morți și 349 de răniți.
Ministerul Justiției al Ucrainei a raportat că în timpul ostilităților din țară, au fost oficiate peste 24.000 de căsătorii și a fost înregistrată nașterea a peste 26 de mii de micuți. Potrivit unuimesaj postat de Ministerul ucrainean al Justiției pe pagina sa de Facebook, majoritatea bebelușilor s-au născut în regiunile Lviv, Dnepropetrovsk, Odesa și Vinița.
20 de iahturi ale oligarhilor ruși au fost reținute în Țările de Jos, potrivit CNN. Navele sunt blocate în contextul sancțiunilor impuse Moscovei de Amsterdam. Autoritățile olandeze investighează în prezent dreptul de proprietate asupra iahturilor, însă până la finalizarea procedurilor, acestea nu pot fi livrate, transferate sau exportate. Vameșii au deja informații că două nave aparțin unui cetățean rus, inclus în lista de sancțiuni a Uniunii Europene.