Producătorii de mere din Nordul țării afectaţi de blocarea exportului în Ucraina și Rusia, ca urmare a războiul din țara vecină, ameninţă cu proteste și blocarea drumurilor naționale, în cazul în care nu vor fi auziți de autorități. Aceștia cer să fie compensat prețul pentru procesarea producției cu până la 3 lei și 50 de bani per kilogram. Cerințele sunt incluse într-o declarație aprobată de Adunarea Generală a Producătorilor de Mere din raioanele de nord ale țării.
Producătorii agricoli din raioanele de nord care dețin livezi de mere spun că s-au pomenit într-o situație complică, care îi duce spre faliment asta pentru că, din cauza războiului din Ucraina ei nu pot exporta producție care rămâne în frigidere.
EUGENIA, producător de mere, raionul Soroca: „Eu, spre exemplu, am în jur de 300 de tone. Să le dăm, ori la procesare cu 1 leu 30 de bani sau la vânzare, e același 1,30 lei. Mai activăm până în toamnă și atunci îmi pare că o să dăm la bancă toate bunurile pe care le-am agonisit până acum, fiindcă avem o mulțime de credite”.
La sfârșitul săptămânii trecute, fermierii au convocat Adunarea Generală a producătorilor de mere din Nord și, împreună cu reprezentanții Consiliului raional Soroca, au pus în discuție această problemă.
IURIE TĂNASE, vicepreședinte al raionului Soroca: „Ar trebui să ne compenseze cel puțin costul total al produsului, fiindcă acum acesta variază între 2 lei și 50 de bani sau 85 de bani. Noi cerem 3,50 lei pentru kilogram”.
În final, aproape 40 de agricultori au semnată o declarație în care le cer autorităților să compenseze prețul pentru merele vândute la procesare.
„Ținând cont de faptul că unica soluție în situația creată este să realizeze merele la fabricile de procesare, statul să găsească posibilități de a compensa 3,0-3,5 lei per kg de mere realizate la procesare, preț aproape de cel total al producției.”, se menționează în document.
În declarație se mai menționează că, în cazul în care producătorii de mere nu vor fi auziți în decurs de șapte zile lucrătoare, aceștia vor bloca drumurile naționale și vor organiza proteste în fața instituțiilor principale de stat, inclusiv în fața Guvernului. De asemenea, a fost creat un comitet din șase agricultori din Soroca, Florești, Edineț, Dondușeni și Ocnița care vor negocia cu autoritățile.
Contactat pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu, dar și secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, nu neau răspuns la apeluri și nici la mesaje.
Vineri, într-o conferință de presă, ministrul Agriculturii a menționat că Moldova a început exportul de mere în România, iar autoritățile de la Chișinău caută și alte piețe de desfacere. De asemenea, Viorel Gherciu a precizat că agricultorii vizați ar putea primi compensații în cazul în care vor rămâne cu marfa în frigidere.
VIOREL GHERCIU, ministrul Agriculturii: „Pentru cantitatea care este stocată în frigidere, de 120 de mii de toane, mai sunt la dispoziție două luni, în cazul în care anumite cantități nu vor fi realizate în acest timp, bineînțeles, că este luat în calcul posibilitatea de a oferi un sprijin agricultorilor”.
Potrivit Agenției de Investiții, deși exporturile totale către Rusia, Ucraina și Belarus sunt mult mai mici în prezent decât erau acum 5 ani, aceste țări reprezintă încă 15 la sută din exporturile Moldovei.
Până acum, exportul de mere proaspete în Rusia și Ucraina constituia 95%. Războiul din Ucraina a blocat exporturile moldovenești și spre alte destinații, cum ar fi țările baltice, Uzbekistan, Kazahstan și Mongolia, întrucât mărfurile tranzitau țara vecină.
Republica Moldova exportă anual circa 240 de mii de tone de mere.