Următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina va avea loc vineri, 1 aprilie, prin videoconferință. Despre acest lucru a anunțat președintele fracțiunii parlamentare Slujitorul Poporului din Ucraina, David Arakhamia. Între timp, consilierul prezidențieal ucrainean, Mihail Podoleak a declarat că miliardarul rus Roman Abramovici este un mediator foarte eficient în procesul de tratative, iar ministrul turc de externe susține că o întâlnire între șefii diplomațiilor ruse și ucrainene ar putea avea loc în următoarele două săptămâni.
Pe canalul său de Telegram, David Arakhamia , care conduce delegația ucraineană, a scris că negocierile cu delegația rusă vor fi reluate online pe 1 aprilie. Potrivit lui, în timpul discuțiilor de acum două zile de la Istanbul, s-a specificat că este nevoie de o întâlnire între Vladimir Putin și Vladimir Zelenscki.
”Delegaţia rusă a răspuns că mai întâi trebuie să avem un proiect de tratat coordonat. Într-o săptămână vom rezolva. Sperăm că președinții țărilor se vor întâlni. În același timp, insistăm ca o astfel de întâlnire să nu aibă loc pe teritoriul Rusiei sau Belarusului,” a scris el în postare.
Consilierul prezidențial ucrainean, Mihail Podoleak a declarat pentru jurnaliști că, miliardarul rus Roman Abramovici, care a participat la întâlnirile din Turcia este un mediator foarte eficient în procesul de negocieri dintre cele două țări.
MIHAIL PODOLEAK, consilier prezidențial ucrainean: „El moderează parțial procesul, pentru ca la început de discuții să nu existe neînțelegeri. Adică, atunci când o parte declară ceva, iar cealaltă parte nu înțelegere, deci, din punct de vedere al logisticii procesului de negociere”.
Între timp, ministrul turc de externe susține că o întâlnire între șefii diplomațiilor ruse și ucrainene ar putea avea loc în curând, scrie Rbk.ua, citând presa de la Ankara.
”Ieri am trimis mesaje ministrului rus de externe, Serghei Lavrov și ministrului de externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba. Părțile au spus că ar dori să vină când sunt gata. Nu se poate numi data exactă. Au spus că ar putea avea loc o întâlnire într-o săptămână sau două”.
Amintim că, o rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia a avut loc marți, 29 martie, la Istanbul. Kievul a venit cu mai multe propuneri către Moscova, iar partea rusă a declarat că își va prezenta răspunsurile după ce acestea vor fi analizatete împreună cu Vladimir Putin.
Totodată, negociatorii ruși au spus că întâlnirea dintre cele două părți a fost constructivă și că este posibilă semnarea unui acord de pace. De asemenea, Rusia a anunțat că își reduce trupele din regiunile Kiev și Cernigov și totodată a vorbit despre o întrevedere dintre Zelenski și Putin.
Ulterior însă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a firmat că Moscova nu poate vorbi despre progrese în negocierile dintre cele două țări.