Pe masa magistraților de la Judecătoria Biucani a ajuns dosarul în care este cercetat cazul tânărului model ce ar fi fost ucis la începutul acestui an de doi militari, în parcul Valea Trandafirilor din Chișinău. Deocamdată, procurorii nu au cerut o pedeapsă în cazul acestora așa că singura decizie luată astăzi a fost de prelungire a mandatului de aretare a acestora cu încă 30 de zile. Între timp, rudele băiatului omorât în bătaie spun că și acum le vine greu să vorbească despre el la trecut și că în loc să savureze apusurile în locul preferat din parc, acolo îi sunt aduse flori și lumânări.
Cei doi militari ai brigăzii nr. 2 de Infanterie Motorizată „Ștefan Cel Mare” din Chișinău, suspectați de moartea tânărului model, au avut mereu capetele acoperite și tot așa au ascultat decizia magistraților de a le prelungi arestul preventiv în izolator.
„Se admite demersul acuzatorului de stat cu privire la prelungirea măsurii preventive în stare de arest în privința inculpatului, prelungind durata arestării preventive pe un termen de 30 de zile”.
Unul dintre avocații acuzaților a cerut o măsură preventivă mai blândă, deoarece clientul său și-ar asuma anumite acțiuni.
SERGIU COTRUȚĂ, avocat:”Persoana recunoaște vinovăția parțial în partea ce ține de o bătaie și altercație, însă nu recunoaște vina complet în partea ce ține de săvârșirea omorului”.
Celălalt apărător nu a răspuns la telefon pentru a oferi un comentariu.
Procurorii ne-au declarat că chiar dacă dosarul a ajuns pe masa magistraților, la această etapă este prematur de a cere o anumită pedeapsă.
VALENTINA CIOBANU, procuror: „În cazul care ei solicită o procedură simplificată, legea prevede o reducere a pedepsei în cazul care este o procedură generală deja pedeapsa este maximă”.
Între timp apropiații victimei spun că nu pot vorbi despre Nichita la trecut. Mama și bunica lui ne-au mărturisit că tânărul era îndrăgostit și avea planuri mari de viitor.
NINA BORISOV, bunica lui Nichita: „Ceva de groază ca în zilele noastre, o persoană pașnică, să meargă și, pur și simplu de la nimic, să fie ucis mișelește, barbar”.
Rudele spun că în noaptea de 3 ianuarie, după ce s-a văzut cu prietenii, băiatul se îndrepta spre casă. Străbătuse de multe ori drumul din parcul Valea Trandafirilor și avea acolo chiar un loc preferat, de unde savura apusurile alături de iubita sa.
IRINA STEPAN, mama lui Nichita: „Aici era scaunul lor preferat. Cu Lola, ei stăteau pe bancă în parc”.
Pe Nichila l-au bătut cu cruzime, spune familia, iar apoi l-au lăsat să zacă într-o baltă de sânge, lângă un copac. Acum, acolo se reculeg rudele și prietenii săi, care-i aduc flori și lumânări.
Nici cel mai bun prieten a lui Nichita nu își mai găsește locul după moartea băiatului.
CĂTĂLIN, prietenul lui Nichita: „Niciodată nu te-ai gândi că asta poate să se întâmple cu apropiații tăi. Vezi despre așa ceva la televizor și nu e aproape de tine”.
Amintim că, în data de 3 ianuarie, un tânăr de 21 de ani, locuitor al capitalei a fost găsit fără suflare în apropierea unui lac din parcul Valea Trandafirilor. Potrivit poliției, băiatul ar fi fost bătut de doi militari. Agresorii erau însoțiți de o tânără, care a afirmat că totul ar fi pornit după ce unul dintre soldați i-ar fi cerut o țigară. Potrivit responsabililor Ministerului Apărării, militarii se aflau în concediu.