Ministrul Mediului a reacționat la acuzațiile fostului deputat Alexandr Slusari, privind activitatea uzinei metalurgice din Râbnița despre care spune că se ocupă cu șantajul și coruperea autorităților din Chișinău. Iuliana Cantaragiu a spus că postarea lui Slusari era una programată și că așteaptă reacții cu privire la afirmațiile expuse pe Facebook.
Ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, a declarat pentru UNIMEDIA că, momentan, Uzina metalurgică din Rîbnița nu activează. Este răspunsul oficialului la acuzațiile fostului deputat Alexandr Slusari, potrivit căruia combinatul ar urma să primească foarte curând autorizație de mediu de la Ministerul Mediului, prin șantaj și corupea autorităților. El a scris despre aceasta pe Facebook. În reacție, Iuliana Cantaragiu a calificat postarea lui Slusari ca fiind una programată.
„Noi avem informație că uzina nu lucrează. Acum, că ea importă uneori anumite cantități de fontă brută, fiind considerată materie primă, asta așa este și asta nu este interzis. Ce face cu această fontă, noi nu cunoaștem”, – a răspuns ministrul.
Iar deputatul PAS, Radu Marian a declarat pentru TV8 că a pierdut firul postărilor fostului parlamentar, Alexandr Slusari și că acestea trebuie să fie însoțite de argumente.
RADU MARIAN, deputat PAS: „Domnul Slusari să prezinte concret ce informații are, pentru că pui 2 poze cu niște metale uzate, deja am pierdut firul postărilor domnului Slusari. Îmi e greu,am obositsă dezmint deja fiecare postare:.
Într-o nouă postare pe rețelele sociale, Slusari atrage atenția asupra faptului că Republica Moldova riscă să rămănă fără 14 milioane de euro investiții și fără aproximativ 250 de locuri de muncă noi. Asta după ce spune el, la adresa lui a parvenit informația că un investitor cu capital european din România, care în decembrie 2021 a anunțat construcția în Moldova a unei uzine metalurgice cu un impact redus asupra mediului, acum este aproape să renunțe la acest proiect.
Contactată pentru o reacție, ministrul mediului, Iuliana Cantaragiu ne-a spus printr-un mesaj că a ajuns la concluzia că Alexandr Slusari este cel care lobează interesele unui agent economic. Cât ține de acuzațiile aduse Ministerului Mediului, așteaptăt dovezi, a punctat ministrul.
Reacția ministrului Mediului, Iuliana Cantaragiu:
„Din ultimele postari a domnul Slusari ajung la concluzia ca dumnealui este cel care lobeaza interesele unui agent economic. Iar referitor la acuzatiile invocate în adresa instituției pe care o conduc – aștept dovezi”.
La insistența reporterului TV6 de a oferi o reacție mai amplă, Cantaragiu ne-a scris „îmi pare rău, dar eu nu comentez lucruri care nu merită a fi comentate, pentru că pierdem timpul reciproc, dar timpul este prețios”.
Anterior, și premierul Natalia Gavrilița a anunțat că în prezent activitatea Uzinei Metalurgice de la Rîbnița este stopată pentru că nu deține autorizația de mediu. Între timp, spune premierul, Executivul va veni cu unele inițiative legislative care vor reglementa comerțul pe piața metalelor feroase și neferoase.