Uniunea Europeană va cumpăra colectiv gaze naturale. Ţările din UE au decis vineri să dea Comisiei Europene mandatul de a face achiziţii comune de gaze, după modelul comenzilor de vaccinuri anti-COVID-19, în contextul în care războiul din Ucraina duce la creşterea preţurilor la energie, iar unele țări sunt dependente de gazul rusesc. Platforma de achiziţii comune a UE va fi deschisă şi ţărilor din Balcanii de Vest, precum şi celor trei state legate de UE prin acorduri de asociere (Moldova, Ucraina, Georgia), se precizează în concluziile summitului de la Bruxelles, relatează AFP, preluată de Agerpres, scrie digi24.ro.
Decizia a fost luată de liderii celor 27 de state, după ore bune de negocieri dificile.
Nerăbdător să izoleze Moscova şi să priveze Rusia de surse de venituri importante, după invadarea Ucrainei, Bruxelles-ul vrea să reducă achiziţiile europene de gaz rusesc cu două treimi în acest an.
Prin comasarea cererii, Comisia intenţionează să faciliteze contactele cu furnizorii internaţionali pentru a diversifica sursele de aprovizionare a europenilor. Comisia Europeană a început deja negocierile cu principalele ţări producătoare (Norvegia, Qatar, Algeria) şi a anunţat vineri un acord cu Statele Unite pentru ca acestea să îşi mărească livrările de gaze naturale lichefiate către UE.
„Statele Unite ne vor asigura cel puțin 15 miliarde de metri cubi de GPL anul aceste, cu alte cuvinte vom înlocui cantitatea de hidrocarburi rusești pentru anul acesta. În anii următorii, ținta noastră este de cel puțin 50 de miliarde de metri cubi pe an, ceea ce va înlocui o treime din toate livrările de gaz către Europa. Este semnificativ și în plus, investițiile noastre vor înlesni calea spre trecerea la energia verde, pentru că infrastructura pe care o folosim acum pentru transportul gazelor naturale – și în care am investit – poate fi folosită, de asemenea, pentru hidrogen, în viitor. Dacă analizăm piața gazelor naturale, piața bazată pe gazul livrat prin gazoducte, 75 la sută din această piață este piața europeană. Așadar, avem o putere ce cumpărare enormă. De aceea, mă bucură faptul că de acum încolo vom folosi capacitatea noastră de negociere colectivă, în loc să ne concurăm unii pe alții și să creștem astfel prețul, vom face o ofertă unică”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Participarea la mecanismul de achiziții comune este „voluntară”
„Achiziţiile comune, capacitatea de a defini împreună contracte pe termen lung reprezintă cel mai bun instrument de reducere a preţurilor”, a declarat preşedintele francez, Emmanuel Macron, într-o conferinţă de presă. „Comisia poate realiza până la 75% din achiziţiile de gaze”, fie prin renegocierea contractelor existente, fie prin încheierea altora noi, a arătat Emmanuel Macron, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a subliniat că participarea la acest mecanism de achiziții comune va fi voluntară, spre deosebire de mecanismul de achiziţii în comun în cazul vaccinurilor, care excludea comenzile din afara Comisiei. „Am convenit asupra faptului că aceasta este o oportunitate care permite cooperarea voluntară pentru achiziţiile de gaze”, a declarat cancelarul.
„Desigur, când te uiţi la cazuri specifice, poate fi complicat, foarte complicat, pentru că există companii private în toată Europa care sunt angajate în contracte, care cumpără gaze în numele lor şi intenţionează să continue în viitor”, a arătat cancelarul german Olaf Scholz.
Germania este sceptică în privința altui subiect spinos: plafonarea prețurilor la energie. Berlinul vrea ca Bruxelles-ul să analizeze rapid ce impact ar avea această plafonare. Italia, în schimb, crede că oferta comună a UE va avea exact acest rol, de plafonare din mers a prețurilor la energie.