Astăzi se împlinește exact o lună de la începutul acțiunilor militare în Ucraina. În 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat lansarea unei operațiuni militare speciale legate de situația din Donbas. Guvernul SUA a estimat că între 169 și 190 de mii de ostași fac parte din trupele ruse care au intrat în Ucraina. Tot în această zi, în țară a fost decretată stare de război, iar președintele Vladimir Zelenski a anunțat despre ruperea relațiilor diplomatice dintre Moscova și Kiev. Într-o declarație video pe canalul său de Telegram, în care a făcut totalurile acestei luni, Zelenski a menționat rezistența eroică a statului său și a cerut lumii să sprijine Ucraina.
În mesajul său video, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski s-a adresat concetățenilor săi, rușilor, dar și comunității internaționale. El le-a spus ucrainenilor că 24 martie marchează luna rezistenței eroice și că planul inițial al Kremlinului s-a prăbușit în primele zile ale invaziei – Ucraina nu a cedat. Liderul de la Kiev ia îndemnat pe cetățenii ruși să părăsească Rusia pentru a nu finanța cu impozitele lor războiul din Ucraina. Iar pe comunitatea internațională a chemat-o să iasă cu simboluri ucrainene la acțiuni de solidaritate. Adresându-se politicienilor occidentali, președintele Ucrainei și-a exprimat îngrijorarea că Moscova a început deja să facă lobby pentru interesele sale.
VLADIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: „Așteptăm ca NATO, UE și G7 să întreprindă acțiuni serioase. Știm că rușii au început deja să facă lobby pentru interesele lor, iar acestea sunt interesele războiului. 5:46 (musca) 5:57 La aceste trei summit-uri va fi poziția noastră și vom vedea cine ne este prieten, cine ne este partener, dar și cine s-a vândut și ne-a trădat”.
Zelenski a mai menționat că asistența acordată Ucrainei de către țările occidentale nu este încă suficient de eficientă: Kievul nu a primit încă avioane, arme antirachetă moderne, tancuri și arme antinavă. „Libertatea trebuie să fie înarmată”, a spus el.
Statele Unite au calificat oficial acțiunile Federației Ruse în Ucraina drept crime de război. Despre aceasta a declarat secretarul de stat Anthony Blinken, iar mesajul a fost publicat pe siteul epartamentului de Stat american. Documentul subliniază că multe dintre țintele vizate de trupele ruse au fost clar identificate ca fiind folosite de civili, iar drept exemplu Blinken s-a referit la bombardarea maternității din Mariupol.
Anterior, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că în maternitatea din Mariupol nu se aflau civili, și că acesta era folosită ca bază a batalionului Azov, iar fapte în acest sens au fost prezentate la o ședință a Consiliului de Securitate al ONU. Partea ucraineană neagă categoric informația și declară că patru civili au fost uciși în timpul acelui bombardament.
În portul orașului Berdyansk, din sudul Ucrainei, au răsunat explozii puternice. Potrivit serviciului de presă al Marinei Ucrainene, acolo a fost doborâtă o mare navă de debarcare „Orsk” a Flotei Mării Negre a Federației Ruse și care acum câteva zile livrase echipament militar și muniție.
Publicația Ukrayinska Pravda scrie că incendiul de pe nava rusă s-a extins spre alte corăbii din port, unde au fost, de asemenea, debarcate cantități de combustibil și muniție. Informația nu a fost comentată în Rusia, dar după cum notează publicația online Meduza, neoficial, pe canalele de Telegram rusești asociate cu forțele de securitate, atacul asupra portului Berdyansk al rachetei ucrainene Tochka-U. , confirmă scufundarea uneia dintre nave și, de asemenea, ieșirea în mare din port a altor corăbii militare.
În timpul bombardării uneia dintre întreprinderile din Cernigov, conducta principală de amoniac a fost avariată, precum și unul dintre rezervoare. Potrivit serviciului de presă al Comandamentului Operațional „Nord” al armatei ucrainene, concentrația de amoniac se evaporă în limitele admise și nu există victime sau răniți.
Iar în regiunea Lugansk, potrivit șefului administrației regionale Serghei Gaidai, în timpul atacului trupelor ruse au fost folosite bombe cu fosfor. El a scris despre aceasta pe canalul său de Telegram, unde a mai menționat că proiectilele au distrus complet 31 de obiecte și au făcut patru morți. Veridicitatea informației nu poate fi verificată însă.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că până în dimineața zilei de 24 martie, unități ale armatei ruse au preluat complet controlul asupra orașului Izyum din regiunea Harkov. Se raportează, de asemenea, despre distrugerea a 60 de obiective militare ucrainene, inclusiv două posturi de comandă, 13 sisteme de apărare aeriană lângă Kiev și două drone.
De cealaltă parte, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, afirmă că pierderile trupelor ruse se ridică la 15.800 de oameni și doborârea a 108 avioane, 530 de tancuri, 47 de sisteme de apărare aeriană, precum și 280 de sisteme de artilerie. Rusia nu prezintă însă niciun fel de date despre pierderile sale.
Potrivit datelor ONU, de la începutul războiului, peste 3,5 milioane de oameni au părăsit teritoriul Ucrainei. Iar Agenția ONU pentru migrație afirmă că, aproximativ 6,5 milioane de ucraineni au emigrat în interiorul țării. Numărul deceselor confirmate în rândul populației pașnice este de 953, dintre care 128 sunt copii, iar 172 de oameni au fost răniți. Informația a fost postată pe Facebook de către împuternicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului, Ludmila Denisova. Avocatul poporului a remarcat că aceste date trebuie confirmate și că este imposibil să se determine numărul exact de victime din cauza ostilităților active din unele regiuni ale țării.
Potrivit postului TV de la Kiev 1+1, un grup consultativ juridic ucrainean a creat o hartă a distrugerii infrastructurii civile de către forțele armate ruse. Conform acestor informații, este vorba de cel puțin:
• 4 431 case de locuit;
• 548 instituții de învățământ;
• 135 instituții medicale;
• 8 instituții de cultură și artă.