Mii de familii cu venituri mici vor primi suport financiar de o mie de lei, pentru a trece mai ușor peste criza din sectorul energetic. Susținerea vine din partea Uniunii Europene, iar beneficiarii au fost aleși după mai multe criterii, prin intermediul unei organizații neguvernamentale. ONG-ul a selectat 40 de mii de familii, deși Ministerul Muncii i-a pus la dispoziție o listă cu peste 400 de mii de gospodării ce ar avea nevoie de ajutor.
Potrivit organizației neguvernamentale People in Need Moldova, în total, 40 de mii de gospodării din țara noastră sunt ajutate să treacă mai ușor de perioada rece a anului. Beneficiarii au fost aleși dintr-o bază de date pusă la dispoziție de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
DIANA BLANARU, purtător de cuvânt al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale: „Ei au acolo niște criterii, calculează un punctaj și în baza la acest punctaj se stabilește care persoane pot primi ajutor. Acolo sunt câteva sute de mii de familii, dar ei oferă ajutor doar pentru 40 de mii de familii”.
Am încercat să aflăm mai multe detalii de la reprezentanții organizației neguvernamentale, însă aceștia nu ne-au răspuns la telefon. Pe pagina de Facebook însă, într-o postare, se spune că selecția beneficiarilor s-a făcut în baza mai multor criterii de vulnerabilitate dintr-o listă de peste 420.000 de gospodării.
”Astfel, suportul de câte o mie de lei este destinat vârstnicilor, în special celor care trăiesc singuri, familiilor cu venituri mici, persoanelor cu dizabilităţi, numărul de membri ai familiei şi proporţia copiilor. De asemenea, lipsa accesului familiei la gaz din conductă sau îmbuteliat este o condiție pentru oferirea suportului financiar”, se mai spune în postare.
Ajutorul financiar unic pentru perioada rece a anului destinat gospodăriilor selectate este oferit datorită proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, finanțat de Uniunea Europeană. Informarea familiilor și gospodăriilor despre faptul că au fost selectate în cadrul proiectului are loc prin scrisori, expediate la domiciliu.
Persoanele vulnerabile, care au primit sau vor primi astfel de mesaje, pot ridica banii, în baza buletinului de identitate, de la cel mai apropiat oficiu poștal, până la data de 31 martie a anului curent. Anterior, expertul economic Veaceslav Ioniță declara că majoritatea populației Republicii Moldova, în proporţie de 60 la sută, are un venit modest și trăiește la limita sărăciei.