Centrul Municipal de vaccinare va fi închis până la sfârşitul lunii martie. Mai mult, autorităţile Capitalei vor renunţa la troleibuzul şi autobuzul amenajate special pentru imunizarea anti-COVID. Anunţul a fost făcut de Primăria Chişinău, după ce autorităţile au constatat că interesul oamenilor de a se vaccina în această perioadă a scăzut semnificativ.
Punctele mobile de vaccinare contra COVID-19, dar și centru municipal de imunizare își vor sista activitatea începând cu 1 aprilie. Motivul este interesul scăzut al oamenilor de a se vaccina. Anunțul a fost făcut de către șeful Direcției generale asistență medicală și socială Boris Gîlca, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, desfășurată în regim online. Nu am mai surprins nici noi rândurile care se făceau acum la centrele de vaccinare. Acestea lipseau cel puțin la instituțiile vizitate de noi.
POPOVICI ELEONORA, asistent medical: „Scoaterea restricțiilor. Primul motiv ar fi scoaterea restricțiilor. Deja lumea nu mai dorește să facă aceste vaccine, iar asta pentru că nu mai este o obligațiune”.
LUDMILA NEGARĂ, asistent medical superior: „Eu, ca lucrător medical, consider că restricțiile nu mai sunt acelea care au fost. Deja a căzut și Covid-ul, nu mai sunt așa de mulți bolnavi”.
Doctorii spun însă că noul coronavirus nu va dispărea în curând. Cu toate acestea, adaugă ei, numărul doritorilor de a se imuniza este foarte mic, așa că dozele de vaccin care vor expira vor fi distruse. Din eșalonul de oameni cu care am discutat, doar unul a venit să-și facă prima injecție.
„-Nu știu, eu nu am bolit dacă sincer cu coronavirus. Pur și simplu am decis să fac asta.
-Este primul vaccin al dvs?
-Da”.
„-Dumneavoastră sunteți vaccinată?
-Nu
-De ce?
-Nu știu, nu pot explica acest lucru. Dar la mine e totul bine…”.
„Așa o senzație că deja toți au trecut prin acest virus. Cu acest coronavirus într-un an întreg de când ei stau acolo, păi totul s-a încheiat”.
Echipa noastră de filmare a profitat de faptul că se afla lângă un centru de imunizare și și-a administrat doza booster.
Capitala rămâne încă sub avertizarea Cod Galben de Covid19, iar în această săptămână va avea loc o nouă şedinţă a Comisiei municipale Extraordinare de Sănătate Publică. În prezent, în Chişinău rata de imunizare cu schema completă este de 45 de procente.