Oraşul-port Odesa din sudul Ucrainei a înregistrat duminică o creştere a activităţii dronelor ruseşti deasupra oraşului şi zonei sale înconjurătoare, informează luni DPA, transmite Agerpres.RO
„Cu toate acestea, totul este calm, nu există atacuri”, a declarat liderul militar regional Maksim Marcenko pentru Ukrainska Pravda.
Forţele aeriene ucrainene au tras asupra dronelor inamice, a spus el.
„S-a confirmat deja că unele dintre aceste drone au fost doborâte”, a adăugat el.
Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.
Odesa a rămas până acum în mare parte neatinsă de la invazia Ucrainei de către Rusia.