Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” cer un control amănunțit privind modul de cheltuire a banilor pentru întreținerea refugiaților ucraineni. O solicitare în acest sens a fost depusă de către deputatul Marina Tauber, în adresa Procuraturii Generale. Potrivit unui comunicat al formațiunii, demersul a fost făcut după ce a premierul Natalia Gavrilița a anunțat că întreținerea acestor oameni este acoperită din bugetul de stat, fondul de donații, dar și din bani din exterior, în timp ce unii primari afirmă că nu li s-a alocat nimic. Ce mai exact au spus aceștia și care sunt reacțiile autorităților, aflați din materialul următor.
În scrisoarea adresată Procuraturii Generale, reprezentanții Partidului „ȘOR” menționează că Guvernul nu a prezentat acte confirmative, ce ar reflecta detaliat costurile și cheltuielile reale suportate pentru gestionarea crizei refugiaților, atât din Bugetul Public Național, cât și din fonduri externe.
În mesja se spune că: „UE a oferit Republicii Moldova 20 de milioane de euro, Germania – 3 milioane euro, Israel – circa 556 600 de euro, Danemarca va dona Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați circa 2,6 milioane de euro, pentru activități în Republica Moldova. În consecință, se poate constata că prin acțiunile/inacțiunile directe ale factorilor de decizie și a persoanelor cu demnitate publică au fost comise acțiuni prejudiciabile, soldate cu cauzarea de prejudicii materiale în proporții deosebit de mari, acțiuni care cad sub incidența mai multor articole din Codul Penal”, se arată în scrisoarea Partidului „ȘOR”.
Prin urmare, deputații formațiunii politice solicită Procuraturii începerea urmăririi penale pentru examinarea, sub toate aspectele, ca să afle dacă modul de cheltuire a banilor este unul transparent și conform destinației.
„Reiese că, zilnic, din bugetul de stat, sunt cheltuiți bani de ordinul milioanelor de dolari, iar 90% din persoanele refugiate sunt cazate la privat, ceea ce presupune lipsa cheltuielilor bugetare. Prin urmare, solicităm înnceperea urmării penale pentru stabilirea adevărului și atragerea la răspundere a persoanelor vinovate, se mai spune în mesajul adresat procurorilor.
Contactat pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu ne-a spus că instituția pe care o reprezintă este transparentă în activitatea sa, iar cu un raport privind cheltuielile de întreținere a refugiaților va veni Ministerul Finanțelor, numai că nu ne-a spus când exact se va întâmpla acest lucru.
ANASTASIA TABURCEANU, purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Datele se colectează, iar un raport oficial fa fi emis în această privință. Suntem un Guvern transparent și tot ce facem este public și prezentat publicului”.
Potrivit comunicatului formațiunii politice, cererea de prezentare a datelor a fost făcută după ce primarii mai multor localități din țară au afirmat că nu beneficiază de susținerea autorităților centrale pentru întreținerea cetățenilor din statul vecin. Unii dintre aceștia ne-a declarat că au fost nevoite să apeleze la fondurile de rezervă, pentru a acoperi toate cheltuielile.
VIOREL FURDUI, președintele CALM: „Sunt mai multe pretenții, din start, față de autoritățile centrale. Vorbiți cu primarul din Ștefan Vodă, primarul din Costești. Vorbiți cu primarul din Edineț”.
CONSTANTIN COJOCARI primarul municipiului Edineț: „Până la moment, mai mult am făcut noi. Avem un centru de triere regional, unde, practic am hrănit 1500 de refugiați tranzit, în zi, inclusiv, poliția de frontieră – cinci puncte vamale. Restul, Toate sunt de la agenții economici de aici de pe loc. Plus, s-a mobilizat un pic diaspora noastră și ne-au trimis bani, dar sume așa, modeste. Financiar, de la Guvern, până la acest moment – nimic!”
De cealaltă, purtătorul de cuvânt al Guvernului susține că „există un mecanism prin care cei ce primesc refugiați sau îi hrănesc, pot solicita ajutor și rambursarea cheltuielilor, în cadrul unei limite prestabilite de Guvern și prin intermediul unei solicitări expediate Ministerului Muncii. Ulterior, Guvernul va face compensări de cheltuieli acolo unde toate procedurile au fost respectate”, se spune în mesajul pe care nu l-a expediat Anastasia Taburceanu.
Săptămâna trecută, liderul Partidul „ȘOR”, Ilan Șor, a cerut publicarea unor rapoarte detaliate cu privire la modul în care Guvernul cheltuie banii pentru adăpostirea refugiaților ucraineni în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, politicianul a accentuat că refugiații ucraineni trebuie ajutați, dar și autoritățile să comunice pe ce se duc zilnic 1,1 milioane de dolari din buget, sumă anunțată anterior de premierul Gavrilița, mai ales în contextul în care săptămâna trecută, reprezentantul oficiului Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiați în Europa Centrală a declarat la Chișinău că familiile care adăpostesc refugiați ucraineni vor fi ajutate de către comunitatea internațională, care va acorda, pentru început, 120 de milioane de dolari, pentru gestionarea crizei.