Casele și proprietățile oligarhilor ruși vizați de sancțiuni ar putea fi folosite pentru a găzdui refugiații din Ucraina, a declarat, duminică ministrul britanic Michael Gove, scrie digi24.ro.
Într-o declarație pentru BBC, el a spus că se dorește ca aceste locuințe să fie folosite în scop umanitar: „Noi spunem: <Sunteți sancționat, îl susțineți pe Putin, această casă este aici, nu aveți dreptul să o folosiți sau să profitați de pe urma ei>. Dacă o putem folosi pentru a-i ajuta pe alții, să facem asta.”
El a adăugat că guvernul dorește să înăsprească măsurile actuale care îi împiedică pe oligarhi doar să-și vândă casele din Marea Britanie, nu să și locuiască în ele.
„Dacă folosiți bogăția și influența pentru a-l sprijini sau pentru a-i oferi confort lui Putin, având în vedere ceea ce face, atunci mă tem că trebuie să suportați consecințele”, a spus el.
Britanicii care găzduiesc refugiați ucraineni primesc 350 de lire sterline pe lună
Guvernul de la Londra, criticat pentru lentoarea şi reticenţa sa în ceea ce priveşte primirea cetăţenilor ucraineni după invazia rusă, a prezentat duminică un program care le permite britanicilor să găzduiască în locuinţele lor refugiaţi care au fugit din calea războiului.
Noul program, denumit „Homes for Ukraine”, va permite găzduirea a zeci de mii de persoane din Ucraina care vor avea acces la locuri de muncă, asigurări sociale şi educaţie, chiar dacă nu au legături familiale cu Marea Britanie, a anunţat ministrul britanic Michael Gove într-o declaraţie făcută pentru postul Sky News.
Michael Gove a afirmat că Guvernul britanic doreşte să se asigure că „toate locuinţele disponible” vor putea fi puse la dispoziţia „celor care fug de persecuţii”.
Britanicii care decid să găzduiască refugiaţi ucraineni vor primi 350 de lire sterline pe lună şi vor trebui să se angajeze să îi primească pe aceşti refugiaţi în locuinţele lor pentru cel puţin şase luni.
Pentru a face acest lucru, cetăţenii britanici trebuie să intre în contact cu refugiaţii ucraineni prin intermediul reţelelor de socializare sau al unor asociaţii şi să se înscrie pe o platformă care va deveni operaţională luni, a precizat ministrul Michael Gove, citat de Agerpres.
Refugiații ucraineni vor obține viza mai ușor
Ucrainenii care doresc să meargă în Marea Britanie vor avea nevoie în continuare de o viză, însă procedura pentru obţinerea acesteia a fost simplificată, după ce Marea Britanie a fost vehement criticată săptămâna trecută în legătură cu reticenţa sa de a primi refugiaţi din Ucraina.
Potrivit ministrului Michael Gove, aproximativ 3.000 de vize au fost eliberate de Marea Britanie unor cetăţeni ucraineni.
Într-o declaraţie acordată pentru Sky News după anunţul ministrului Gove, liderul opoziţiei britanice, Keir Starmer, a salutat adoptarea acestui nou program, dar a considerat că Marea Britanie continuă să nu facă suficient pentru ajutorarea refugiaţilor ucraineni în comparaţie cu vecinii săi europeni.
„Sincer, ultimele săptămâni au fost stânjenitoare pentru Marea Britanie în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor”, a adăugat Keir Starmer.