Călătoriile pentru transportul interurban ar putea să se scumpească din nou. Se întâmplă după ce reprezentanții domeniului au cerut Guvernului aprobarea de urgență a unor măsuri de susținere. Ei spun că formula nouă de calcul a prețului de călătorie nu-i suficientă, așa cum acolo figurează prețul vechi pentru motorină și care între timp a crescut. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a spus anterior că Guvernul va veni cu un răspuns în această săptămână la solicitările înaintate și a admis, totodată, că o nouă majorare a tarifului ar fi justificată.
În petiția adresată Guvernului, transportatorii cer să fie examinată posibilitatea de a le fi restituită taxa pe valoare adăugată, dar și accizele la motorina consumată. Motivul este creșterea prețului la motorină, principalul combustibil utilizat la alimentarea autobuzelor și microbuzelor.
OLEG ALEXA, Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto: „Calculul ăsta care a fost pus la baza a tarifului nou prevedea un preț la motorină de 18 lei, noi deja aveam 25 de lei. Plus 7 lei într-un timp record de scurt. Este evident că noi nu facem față și neam pomenit în situația în care nu recuperăm cheltuielile”.
Deocamdată, transportatorii au primit posibilitatea printr-o formulă oferită de Guvern să modifice săptămânal prețul călătoriilor. Astfel că, preliminar, în fiecare zi de vineri, urmează să se calculeze media săptămânală a costului la motorină și reieșind din asta să fie anunțat noul preț pentru bilete. Totuși, transportatorii susțin că dacă nu li se vor compensa cheltuielile, cu această formulă vor avea de suferit și mai mult călătorii.
OLEG ALEXA, Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto: „Eu cred că majoritatea pasagerilor noștri, mai ales cei care zilnic vin la serviciu din satele din jurul Chișinăului, Bălțiului și ei zilnic plătesc acest bilet, la dânșii nu a crescut salariu în așa proporție la fel cum au crescut cheltuielile”.
Oleg Alexa ne-a spus că în petiție au mai fost cerute compensări individuale pentru operatorii de transport rutier internațional, majorarea cotelor de autorizații pe direcția mai multor țări europene și reducerea prețurilor pentru autorizațiile de transport rutier de marfă.
Contactată de noi, consilierul pe comunicare al ministrului Infrastructruii, Andrei Spînu a spus că va reveni mai târziu cu o reacție la solicitarea trasnportatorilor.
Anterior însă, Spînu a declarat că operatorii au cerut ca Guvernul să le permită să ajusteze tarifele în funcție de prețul la motorină, stabilit de ANRE și a adăugat că executivul va veni cu un răspuns în această săptămână. Vicepremierul a lăsat să se înțeleagă însă că o nouă majorare a tarifului ar fi justificată.
De menționat că miercuri seara, la mai multe benzinării din Chișinău s-au format cozi imense de mașini care au luat cu asalt stațiile PECO. Drept urmare, la unele benzinării, într-un timp record, stocurile s-au epuizat. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat în repetate rânduri că în Moldova există suficiente rezerve de carburanți, astfel încât să acopere cererea de pe piață.
Prim-ministrul, Natalia Gavrilița, a anunțat că în contextul majorărilor prețurilor pentru combustibil, Guvernul va lua măsuri suplimentare de ajutor a categoriilor afectate, fără a specifica în ce mod. Potrivit ei, primii care vor beneficia de susținere vor fi agricultorii și transportatorii.