Partidul ”ȘOR” le cere autorităților să taie în jumătate accizele la importul de carburanți și să reducă Taxa pe Valoare Adăugată de la 20 la 8 la sută. Potrivit unui comunicat de presă, emis de formațiune, măsura ar permite ca benzina și motorina să coste la pompă în jur de 20 de lei. Purtătorul de cuvânt al Guvernului nu nea răspuns la apeluri și mesaje pentru o reacție.
Potrivit unui comunicat al Partidului ”ȘOR”, președintele formațiunii le cere autorităților aplicarea măsurii de reducere a prețurilor pentru carburanți în contextul în care acestea cresc de la o zi la alta și generează alte scumpiri.
ILAN ȘOR, liderul partidului „ȘOR”: „Soluția este foarte simplă: reducerea cu 50% a accizelor pentru carburanți, precum și reducerea cotei TVA până la 8%. Cerem ca această măsură să fie aplicată cel puțin pentru câteva luni, până când situația se va mai calma și va fi găsită o soluție globală pentru creșterea prețurilor în țara noastră”.
Ilan Șor mai spune că puterea a scăpat situația de sub control în privința scumpirii produselor și serviciilor, și a adăugat că partidul pe care îl conduce a propus încă săptămâna trecută un set de măsuri, care ar opri imediat creșterea prețurilor.
ILAN ȘOR, liderul partidului „ȘOR”: „Chemăm autoritățile să se gândească la cetățeni, la problemele lor, la faptul că, mâine, prețurile ar putea crește de două, trei sau chiar patru ori, iar oamenii nu vor mai fi în stare să se întrețină. Nu contează că această propunere vine din partea opoziției. Luați-o ca pe o soluție pentru o problemă concretă a populației”.
Am încercat să obținem o reacție de la purtătorul de cuvânt al Guvernului, dar Anastasia Taburceanu nu a răspuns la apeluri și nici la mesajele expediate.