Corturi de familie, pături și pachete alimentare. Primul lot de ajutor umanitar din partea ONU pentru refugiați a ajuns în Moldova. Bunurile vor fi repartizate în centrele de plasare temporară, prin localități și la punctele de trecere a frontierei, acolo unde sute de ucraineni așteaptă să intre în țara noastră. Între timp, subiectul gestionării fluxului de refugiați a fost discutat online de către deputatul Vladimir Bolea cu președintele Adunării Parlamentare a OSCE, Margareta Cederfelt. Iar Maia Sandu i-a primit la președinție pe Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și comisarul european pentru vecinătate și extindere.
Moldova a primit primul lot de ajutor umanitar din partea biroului Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, destinat refugiaților. Este vorba despre corturi, produse de primă necesitate, pături, perne, paturi și pachete alimentare. Bunurile vor ajunge prin localitățile care găzduiesc ucraineni, centre de plasament și punctele de trecere a frontierei.
ANA REVENCO ministrul de Interne: „Acest lot ne va permite în timp cât mai util să capacităm centrele existente, dar și să creăm centre noi. Valoarea ajutorului umanitar acordat este de 750 de mii de euro”.
Serviciul de presă al Parlamentului anunță că deputatul PAS Vladimir Bolea, șeful delegației Parlamentului moldovean la Adunarea Parlamentară a OSCE a avut astăzi o întrevedere online cu Margareta Cederfelt, președintele acestei adunări. Oficialii au discutat despre gestionarea fluxului de migranți ucraineni și despre măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru a ajuta refugiații.
Totodată, în țara noastră au sosit trei înalți oficiali europeni. Președintele Maia Sandu a discutat despre situația din regiune cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, și cu comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi. Oficialii au declarat că susțin statutul de neutralitate al țării noastre și că vor ajuta inclusiv financiar Moldova.
MAIA SANDU președintele Republicii Moldova: „În acest moment, R Moldova este la limita capacității și are nevoie de sprijin imediat din partea comunității internaționale”.
JOSEP BORRELL vicepreședintele Comisiei Europene: „Acum analizam pozibilitatea de a sincroniza retelele electrice dintre Moldova și UE și sperăm sa avem o soluție rapidă în acest sens”.
OLIVER VARHELYI comisarul european pentru vecinătate și extindere: „Noi ne aflăm aici pentru a vă ajuta în această provocare pe care o aveți în față. Vă vom oferim 15 milioane de euro pentru Guvern pentru a ajuta la gestionarea crizei”.
Iar, secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa Helga Maria Schmid s-a întâlnit cu ministrul de Externe Nicu Popescu. Părțile au discutat despre evoluțiile regionale în contextul agravării situației de securitate urmare a activităților cu caracter militar împotriva Ucrainei.