Moldovenii oferă ajutor refugiaților din Ucraina cu brațele deschise. În fiecare zi, voluntarii transportă ucrainenii gratuit pe tot teritoriul republicii, le aduc alimente și le oferă adăpost. Iar numărul celor care sunt gata să ajute vecinii din est crește pe zi ce trece.
La punctele de trecere a frontierei dintre Moldova și Ucraina cozile de mașini se întind pe zeci de km. Și mai mulți oameni vin pe jos. Majoritatea au luat cu ei doar strictul necesar. Încă din prima zi, de îndată ce au început operațiunile militare în Ucraina, sute de locuitori ai țării noastre s-au oferit să transporte refugiații de la vamă. În această mașină sunt trei femei cu copii. Au ajuns la Chișinău doar datorită ajutorului voluntarilor.
IULIA, locuitoare Belgorod, Ucraina: „Cozile sunt lungi. Toată lumea încearcă să scape. Toată lumea caută ajutor, sprijin, mai ales când nu știi ce să faci, inima îți plânge și ai nevoie de acest ajutor. Te-ai pornit fără să știi unde este începutul, unde este sfârșitul. Când se vor sfârși toate acestea? Încerci să supraviețuiești. De aceea, mulțumiri sincere oamenilor precum Igor și prietena lui. Le sunt recunoscătoare”.
De câteva zile, Igor face curse de la vamă și înapoi. Timp liber îi rămâne doar pentru somn și mâncare, pentru că în grupuri aproape în fiecare minut cineva cere ajutor. În aceste zile, a transportat cu mașina sa și le-a găsit găzduire la peste 15 persoane.
IGOR COJOCARI, voluntar: „Am găsit un loc de trai pentru o femeie. Ieri am fost la ei, le-am adus niște fructe, produse, pentru că are un copil mic. Așa mi-e sufletul, nu pot să privesc durerea cu nepăsare. De aceea, voi continua”.
După o scurtă oprire, Oxana și fiul ei, care sunt din Odesa, s-au mutat într-o altă mașină. Ei sunt întâmpinați de Maxim, un voluntar din Chișinău, care o ia pe femeie la el acasă, la Buiucani. Refugiații sunt primiți ca rude apropiate, deși se văd pentru prima dată. Aici pe oaspeți îi așteaptă deja cafeaua fierbinte și mâncare simplă de casă. Oxana spune că încă nu-I vine să creadă că ea și copilul ei sunt deja în siguranță.
OXANA, locuitoare Odesa, Ucraina: „Ne-am pornit, dar nu știam cum voi ajunge. Mă bucur că există astfel de oameni, care ajută”.
Soția lui Maxim, Taisia, spune că a susținut fără să stea pe gânduri decizia soțului și a întrebat doar câte persoane vor fi.
TAISIA, locuitoare Chișinău: „M-a sunat soțul și a întrebat, acceptăm? Eu i-am răspuns, acceptăm pentru că oamenii au nevoie de ajutor. Dacă putem ajuta – ajutăm!”
MAXIM LOGUTAHOV, voluntar: „Cred că astfel ar face și ar trebui să facă orice om. Suntem gata să ajutăm, să adăpostim, să hrănim. Aceasta este o practică umană normală”.
Datorită ospitalității lui Maxim și Taisia, Oxana și fiul ei Artiom se pot odihni acum în liniște. Mai apoi, ei vor fi duși la granița cu România, de unde va veni să-i ia soțul femeii, stabilit în Germania.
Moldova gazduiește peste 41 de mii de persoane din Ucraina. Unele dintre acestea s-au oprit la rude și prieteni sau închiriază locuințe pe cont propriu. Altele sunt cazate în cele aproape 70 de centre de plasament deschise pe teritoriul țării. Despre acest lucru a anunțat secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, care este și șefu Centrului Unic de Gestionare a Crizei. El a menționat că astăzi, în cadrul ședinței CSE, a fost lansată și Linia Verde la care pot apela cetățenii și agenții economici care doresc să se implice în procesul de susținere a ucrainenilor veniți în Moldova.