Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău solicită convocarea urgentă a Consiliului Național Politic pentru a pune în discuție retragerea sprijinului politic a consilierilor municipali din partea partidului, responsabili de domeniul funciar. Decizia fostului deputat vine după ce mai mulți consilieri din partea Platformei DA au votat ieri în cadrul ședinței CMC, proiectul prin care municipalitatea cedează terenul de 1,3 hectare din fața magazinului UNIC, scrie Replicamedia.MD.
„Decizia de ieri, din cadrul CMC, a fost neînțeleasă de mine și de foarte mulți colegi de partid nu doar din Chișinău, dar și din raioanele Republicii. Această decizi nu a fost consultată cu forurile statutare ale partidului și după mine, nu reprezintă voința sau poziția întregului partid. Platforma DA e mai mult decât Andrei Năstase sau Dinu Plîngău, și cu atât mai mult, nu se limitează la consilierii municipali. Platforma DA este o idee care ne-a aduna în stradă și după în politică. Încălcare acestor principii și idei, nu face decât să lovească dur în întregul partid și în toți colegii care trăiesc doar emoții pozitive față de Platforma DA”, a menționat fostul deputat.
Acesta le cere consilierilor municipali care au susținut proiectul să-și depună demisia pentru prejudiciile aduse imaginii partidului și pentru deciziile unilaterale care nu au fost discutate la partid.
„Astăzi, în cadrul conferinței de presă organizată de Fracțiunea Platforma DA din CMC, ar fi de bun simț dacă consilierii municipali responsabili de domeniul funciar și-ar depune mandatele de consilier. În calitate de Președinte interimar al Platformei DA, voi solicita convocare urgentă a Consiliului Național Politic pentru a pune în discuție retragerea sprijinului politici a consilierilor municipali din partea Platformei DA, responsabili de domeniul funciar pentru prejudicii aduse imaginii partidului și pentru decizii unilaterale care nu au fost discutate la partid. Situația per ansamblu, atât poziția Fracțiunii Platformei DA din CMC, cât și această postare urmează a fi analizată conform procedurilor statutare de către Comisia de Etică și Disciplină a partidului”, a scris Dinu Plîngău într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Consider că valorile pentru care am ieșit în stradă sau am decis să fac politică au fost călcate în picioare de unii, pentru mine, foști colegi. Partidul va avea de ales, poate mai repede decât ne-am fi așteptat, dacă își dorește cu adevărat să dăm o șansă echipei sau să rămânem în stagnare. Forurile statutare, cel mai probabil vor decide între demiterea mea sau demiterea unor consilieri municipali care au pierdut contactul cu valorile partidul”, a conchis acesta.
Amintim că ieri, 17 februarie, a fost votat proiectul prin care municipalitatea cedează terenul din fața magazinului UNIC. Proiectul de decizie a fost votat cu votul PSRM și Platforma DA. Pentru au votat doar consilierii PSRM și cei de la Platforma DA. PAS a votat împotrivă, PL și Șor nu au participat la vot, iar cei de la PUN, PD și PCRM s-au abținut.
Componența consilierilor municipali din partea Platformei DA este:
1. Năstase Andrei – președintele Fracțiunii
2. Mandatii Aliona – vicepreședinta Fracțiunii
3. Doroș Aliona – vicepreședinta Fracțiunii
4. Jitari Cristina – secretara Fracțiunii
5. Duca Zinaida
6. Gaidău Ina
7. Macovei Ion
8. Rotari Sergiu
9. Tesa Iurie
10. Verbițchi Ruslan
11. Rusu Aurel
12. Tîșcul Ala
13. Țurcan Ilie