Majoritatea școlilor din municipiul Orhei au cheltuit aproape toți banii pentru întreținere, după ce au achitat facturile, majorate de trei ori, la căldură. O spune președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu. Potrivit lui, Guvernul a calculat bugetul ca și anul trecut, deși știa că urmează scumpiri și că acești bani nu vor fi suficienți. Greu fac față situației și consiliile altor raioane, reprezentanții cărora ne-au spus că, spre sfârșitul anului vor rămâne cu nimic.
Într-un live pe Facebook, președintele raionului Orhei a declarat că diferența dintre facturile pentru căldură în școli, din 2021 și 2022, este de trei ori mai mare, mai exact, anul trecut, cheltuielile au fost de șase milioane de lei, iar în acest an au ajuns la 18 milioane. Dinu Țurcanu susține că guvernarea nu a întreprins nimic pentru a îndrepta lucrurile, deși știa că urmează scumpiri.
DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Formula de calcul pentru fiecare copil a rămas aceeași, în timp ce toate cheltuielile au crescut. Astăzi, școlile din raionul Orhei, mai exact jumătate din ele, deja nu mai au bani pentru luna februarie. Vine luna martie, vom vedea cum va fi și aprilie, avem noiembrie, avem decembrie. Toți banii de la dezvoltarea școlilor practic sunt cheltuiți”.
În context, Dinu Țurcanu susține că școlile își pot permite să suporte doar o parte din facturile pentru căldură, nu și alte cheltuieli, cum sunt energia electrică și necesități de bază ce țin de dezvoltarea lor și a procesului educațional.
DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei: „Vă rugăm cei de la administrația centrală să luați acest avertisment ca unul plin de grijă, de compasiune, de responsabilitate, mai exact. Vom veni cu un document oficial pe care îl vom depune în Cancelarie, am ajuns noi ca președinți de raioane, ca autorități locale de nivelul I, să comunicăm prin cancelarii, fiindcă guvernarea nu au timp să comunice cu noi, nici măcar prin telefon să ne întrebe cum astăzi funcțioanează școlile”.
Situația este îngrijorătoare și în raionale Cahul și Ialoveni.
MIHAIL SILISTRARU, președintele raionului Ialoveni: „Au crescut considerabil, aproximativ de 2,5 de ori. Noi, acum, ne descurcăm, dar la toamnă nu vom avea bani pentru achitare. Credem că Guvernul va lua o decizie și o să revadă bugetele privind achitarea serviciilor”.
MARCEL CENUȘA, președintele raionului Cahul: „Practic, am repartizat banii în așa fel, ca să putem achita mai întâi condițiile. Celelalte lucruri le-am lăsat așa, mai la urmă. Evident că pentru lunile ulterioare mai avem bani să achităm facturile. Se pune întrebarea ce vom face la finele anului? După estimările noastre, în a doua jumătate de an, noi vom avea un deficit de 11 milioane de lei pentru 49 de instituții de învățământ”.
Contactat pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului ne-a declarat într-un mesaj că „suma insuficientă poate fi realocată în bugetele autorităților publice locale la următoarea revizuire a bugetelor, iar aceasta va fi în aprilie-mai. Astfel, până la toamnă vor fi găsite soluții”, – a mai adăugat ea.
Am încercat să obținem și un comentariu de la Ministerul Educației, însă nimeni din anticamera ministrului nu ne a răspuns la telefon.
Cei de la Ministerul Finanțelor îndeamnă însă autoritățile publice locale să redistribuie finanțele în așa fel încât facturile să fie achitate. Instituția menționează, totodată, într-un comunicat de presă că va propune Guvernului și Parlamentului să facă alocări suplimentare de bani, prin modificarea Legii bugetului din acest an.