O întâmplare nefericită îl poate lăsa pe un adolescent de numai 16 ani fără o mână. El și-a fracturat brațul la săniuș, iar de patru ani tot speră că într-o bună zi va fi ”reparat”. Năzuințele îi sunt alimentate de pronosticul medicilor, care i-au făcut prima operație. Intervenția a avut loc în Turcia și a costat 15 mii de euro, bani adunați de la oameni. Maxim are nevoie însă de încă o operație, la fel de scumpă, așa că cere din nou ajutor.
Adolescentul de 16 ani din satul Hiliuți, raionul Râșcani povestește că tragedia sa se trage din 2018, atunci când s-a izbit cu sania într-un pilon și și-a fracturat mâna. Au urmat zile de durere și chin, atenuate ușor de prima operație la braț, făcută în Turcia. Medici spun însă că mai are nevoie de una, dar care e la fel de scumpă ca prima și care a costat 15 000 de euro.
MAXIM RUȘCIUC, 16 ani: ” – Totul cu succes, mi-au făcut operație. Acum mă simt mai bine, așteptăm deja din Turcia răspunsurile.
-De câți bani aveți nevoie?
-De încă 15 mii de euro”.
Singurul sprijin al lui Maxim îi este unchiul, în grija căruia a rămas după ce i-a murit mama. Tatăl băiatului nu s-a făcut văzut niciodată, așa că Alexandru ține locul ambilor părinți, deși nu-i vine deloc ușor, așa cum se confruntă cu o dizabilitate locomotorie.
ALEXANDRU RUȘCIUC, unchiul băiatului: „Eu tot sunt invalid cu picioarele, am probleme cu spinarea. Dar totuși, mergem ambii la iepuri, la porci. Eu sunt cu picioarele, dar el cu mâinile”.
Cei doi bărbați înfruntă vitregiile sorții împreună și tot împreună visează că într-o zi Maxim va fi vindecat complet.
MAXIM RUȘCIUC, 16 ani: „Cea mai mare dorință a mea este să-mi recuperez mâna ca să pot mișca cu ea. Eu învăț la școala profesională locală și pe viitor vreau să ajung operator de calculatoare”.
Banii pentru prima intervenție au venit practic din toate părțile lumii. Acum, unchiul tânărului vine din nou cu un apel către societate pentru a-l ajuta pe băiat să strângă suma necesară ca șă poată pleca iar în Turcia.
ALEXANDRU RUȘCIUC, unchiul băiatului: „Oameni buni care m-au ajutat…, le mulțumesc lor, desigur. Băiatul e tânăr. Vreau să-i revie mână, să învețe și el iar noi îl ajutăm. Vreau să fie și el un cetățean al Moldovei. O sărit lumea, dacă suntem în Moldova 2 milioane de oameni. 50 de bănuți de la fiecare și eu rezolv toate problemele lui”.
După o nouă vizită în sala chirurgicală, Maxim își va putea folosi brațul în proporție de 60%. Spune că se mulțumește și cu atât, numai de-ar ajuge până la această performanță. Pentru asta, mâna lui bolnavă are nevoie de mai multe brațe sănătoase care să-i vină în ajutor, prin donații făcute în contul bancar afișat pe ecran.
DETALII BANCARE
Banca Moldova-AgroindBank
Numărul cardului 4356960040390194
Nume deținător MAXIM RUSCIUC