În noaptea de 4 februarie, oamenii legii au reținut în flagrant două persoane, suspectate de circulația ilegală a drogurilor. Printre ei este un angajat al poliției de 26 de ani, care se afla la volanul unui automobil Mercedes, împreună cu un tânăr de 20 de ani, scrie newsmaker.md.
„Această reținere este parte a unei operațiuni mai ample, de combaterea a traficului ilicit de droguri, cu acțiuni de identificare și reținere a membrilor rețelei infracționale”, menționează Poliția.
Urmare a efectuării perchezițiilor corporale și în automobilul suspecților, polițiștii au depistat substanțe narcotice de diferite tipuri.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.