În încercarea de a reduce dependența de gazul rusesc, o delegație a Uniunii Europene s-a deplasat vineri în Azerbaidjan pentru a cere o suplimentare a livrărilor de gaze naturale, scrie digi24.ro.
„Doresc să mulţumesc Azerbaidjanului pentru eforturile sale de a creşte livrările de gaz spre Uniunea Europeană via Coridorul Sudic de Gaze (Southern Gas Corridor, SGC). Azerbaidjanul a răspuns la apel, confirmându-şi fiabilitatea”, a transmis pe Twitter de la Baku comisarul european pentru energie, Kadri Simson, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Scopul colaborării este acela de a diversifica sursele de aprovizionare şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, în contextul tensiunilor dintre Moscova şi Occident.
SGC este un complex de trei gazoducte care pleacă din Azerbaidjan, traversând Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică, cu destinaţia finală Italia.
Finalizată în 2020, această reţea era destinată să reducă dependenţa de gazul rusesc. La sfârşitul anului trecut, Baku a început să trimită gaz spre Europa de la zăcământul gigantic de la Shah Deniz.
Comisarul Kadri Simson a apreciat că „SGC este strategic pentru politica de diversificare energetică a UE” și că reprezintă un „succes”.
După o întâlnire bilaterală cu preşedintele azer Ilham Aliev, acesta din urmă a „exprimat speranţa că negocierile între Azerbaidjan şi UE cu privire la un nou acord vor fi finalizate în curând”, arată un comunicat al preşedinţiei de la Baku.
Într-o conferinţă de presă, comisarul european a afirmat că doreşte ca volumul de gaz azer exportat spre Europa să atingă 10 miliarde de mc pe an, echivalent cu funcţionarea la deplină capacitate a SGC.
Responsabila UE a vorbit şi despre o posibilă extindere a coridorului de gaz, în funcţie de „aşteptările pieţei”, insistând pe importanţa acestuia „într-un context de penurie şi de creştere a preţurilor pe piaţa de energie”.
La rândul său, Aliev a precizat că ţara sa a exportat 19 miliarde de mc de gaz în 2021, dintre care 8,5 miliarde spre Turcia (faţă de 6 miliarde prevăzute iniţial), 7 miliarde spre Italia, iar restul spre alte ţări ale coridorului (Georgia, Grecia, Bulgaria).
„Sunt sigur că Albania va primi gaz azer imediat ce îşi va termina reţeaua de distribuţie”, a adăugat preşedintele Aliev.
Potrivit ministrului azer al energiei, Parviz Şahbazov, ţări din Balcani au cerut la rândul lor să primească gaz din Azerbaidjan.
Ilham Aliev, aflat la putere din 2003, este acuzat de opoziţie şi de activişti pentru drepturile omului de reprimarea libertăţii de exprimare în ţara sa, fie că este vorba despre media, opoziţie sau societatea civilă.