Pentru a treia zi consecutiv, polițiștii detașați la OrheiLand au blocat toate intrările în parc și nu le permit copiilor și adulților să se plimbe în aer liber. Asta în pofida faptului, conform autorităţilor locale din Orhei, că nu au dreptul să închidă un loc public, în lipsa unei decizii judecătorești sau a unei hotărâri a autorităților locale. În plus, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei nu interzice activitatea OrheiLand, în contextul noilor restricții și limitări privind situația pandemică, instituite la nivelul întregii țări.
Potrivit primarului municipiului Orhei, Pavel Verejanu, toți doritorii, de la mic la mare, au fost așteptați să petreacă timpul liber în cel mai mare și mai frumos parc de distracții din țară, până duminică, 30 ianuarie, când se încheie sezonul de iarnă. De luni, OrheiLand intră în perioada pregătirilor pentru sezonul de primăvară. În ultimele trei zile, însă, copiii și adulții nu au putut profita de echipamentele de distracție, din cauza că zeci de polițiști au blocat intrările în parc, îi întorc din drum și îi alungă pe vizitatori. Polițiștii motivează că sunt obligați să întreprindă măsuri conform deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, care a impus mai multe limitări și restricții în contextul pandemiei de coronavirus.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, și-a exprimat regretul că oamenii nu au putut profita de ultimele zile din sezonul de iarnă, de la OrheiLand.
„Dragi cetățeni, dragi copiii, îmi prezint scuze din partea Ministerului de Interne că ați fost lipsiți de ocazia de a petrece clipe frumoase aici, la OrheiLand, în ultimele zile de sezon. Le mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le-au depus astfel încât, în sezonul de iarnă, toți cei peste 100 de mii de oameni care au vizitat acest parc să se simtă special. Îi mulțumesc, în special, dlui Ilan Șor, la inițiativa căruia a fost construit acest parc și care este gratuit pentru toți. Este știut faptul că copiii fericiți înseamnă o societate fericită. Reiterez că, în acest parc, au fost respectate cu strictețe toate normele sanitare, toate echipamentele de distracție sunt dezinfectate după fiecare utilizare. Nu mai are rost să ne certăm cu polițiștii. Regret că guvernarea politizează și pe seama OrheiLand”, a precizat Pavel Verejanu.
După cum a remarcat primarul, guvernarea a decis să îndrept tunurile spre raionul și municipiul Orhei, să intimideze atât autoritățile, cât și cetățenii, după ce administrația raionului a decis ca școlile din regiune să activeze cu frecvență fizică și a adoptat propriile măsuri în lupta contra pandemiei. De asemenea, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei nu a interzis activitatea OrheiLand, întrucât parcurile de distracții din celelalte localități din țară sunt deschise pentru toți vizitatorii.