Are 25 de ani și 55 de kilograme, dar ridică o halteră de patru ori mai grea decât el. Vorbim de tânărul orheian, multiplu campion la Powerlifting, Victor Muntean, care își planifică pentru acest an să bată un nou record și să cucerească zeci de trofee. Sportivul muncește de zor în sala de forță, unde trage de fiare la propriu, astfel pregătindu-se de o nouă provocare ce va avea loc peste trei luni, în Franța.
În timp ce mai mulți moldovenii nu au ieșit încă din perioada sărbătorilor, pugilistul Victor Muntean din satul Seliște, raionul Orhei, a revenit în sala de forță și a încput antrenamentele. Tânărul este încrezut că și la cea de-a patra competiție la care va participa va ajunge pe podium.
VICTOR MUNTEAN, campion mondial la Powerlifting: „Sportul este o motivație foarte mare și obții rezultatele pe care ți le dorești și succesul în viață. În sală petrec 3-4 zile pe săptămână, câte o oră jumătate pentru a face antrenamentul”.
Tânărul ne-a arătat colecția impresionantă de trofee adunate în cinci ani de când practică acest sport.
VICTOR MUNTEAN, campion mondial, powerlifting: „Acestea sunt de la Campionatul Mondial din 2021 din Italia, Sardinia, unde am obținut primul loc și am bătut și un record european. Acestea sunt din 2021, de la campionatul mondial din Odesa, 21 noiembrie. Am obținut primul loc și am fost campion absolut. Malta 2018, unde, la fel, am participat la un campionat mondial și am luat primul loc și am bătut trei recorduri mondiale”.
Totuși, în spatele acestui succes se ascunde o poveste tristă. Tânărul campion a fost abandonat de părinți la o vârstă fragedă, așa că a fost crescut de bunica din satul Seliște, raionul Orhei. Acum două luni, femeia a decedat, iar pentru că Victor este nevoit să-și câștige singur existența, nu mai are are posibilitatea să se dedice în totalitate sportului.
VICTOR MUNTEAN, campion mondial, powerlifting: „Am un aparat de vată de zahăr. Mai fac vată dulce la OrheiLand și o vând. Mă întrețin cu ce pot. Am rămas cu mătușa și îmi este greu, merg la lucru, mă ajută prietenii, dar îmi este foarte greu”.
Antrenorul lui Victor spune că acesta are mare potențial, iar pentru că nu are susținere din partea statului va trebui să găsească sponsori.
GHENADIE STOG, antrenorul lui Victor: „Are o genetică foarte bună de a progresa în continuare și de a înregistra recorduri noi. Muncește și vine regulat la antrenamente. La dânsul e mai slab cu starea financiară și cu alimentația, la aceasta trebuie de lucrat”.
Victor ne-a mărturisit că plecarea la competiția de la Paris este sub semn de întrebare, deoarece nu are banii necesari. Speră că va fi susținut financiar și este decis să rămână fidel țării noastre, chiar dacă până acum a avut oferte să reprezinte alte state.
VICTOR MUNTEAN, campion mondial, powerlifting: „O să am nevoie de alimentație, cheltuieli pentru drum și cazare, pentru hotel și pentru participare îmi trebuie în jur de 800 de euro. Mi-a propus Italia să o reprezint, dar eu nu am mers, fiindcă vreau pentru Moldova și pentru orașul meu Orhei. Aștept susținere de la stat”.
VICTOR CIOBANU, secretarul general al FM de triatlon: „Noi mergem la competiții din contul nostru și participăm. Până la urmăm cât nu ar veni să remunereze statul nu se acoperă cheltuielile pe care le-a făcut sportivul pe parcursul unui an de pregătiri. Asta nu numai la noi se referă, dar și la loturile olimpice”.
Victor Muntean a fost anterior protagonistul emisiunii „Oameni pentru Oameni” difuzată la TV6. Echipa emisiunii i-a achitat o suma restantă la credit, de circa 21 de mii de lei, pentru ca tânărul să poată reprezenta în continuare Republica Moldova peste hotare. Tot grație proiectului televizat, Victor s-a antrenat gratuit la o sală de forță din Orhei, până la sfârșitul anului trecut.