Lacrimi de tristeţe şi îmbrăţişări lungi au surprins reporterii TV6 pe Aeroportul Internaţional Chişinău. După ce au sărbătorit Revelionul și Crăciunul cu familiile şi rudele, sute de moldoveni și-au făcut valiza și au luat din nou calea străinătăţii. Cei care muncesc peste hotare au plecat după bani lungi, lăsându-i acasă pe cei dragi. Oamenii ne-au mărturisit că timpul petrecut în sânul familiei le dă puteri să reziste până la o nouă revedere.
Cu bagaje pline de amintiri, dar cu tristețe în suflet, sute de moldoveni au venit la Aeroportul Chișinău de unde şi-au luat zborul înapoi spre Italia, Spania, Franţa sau Rusia. Însoţiţi de rude, reprezentanții diasporei au plecat înapoi la muncă peste hotare. Pentru cei care lasă căminul părintesc, dar și pentru cei care rămân, momentul despărţirii este la fel de emoţionant, recunosc oamenii.
„Nevoia te face să pleci. Asta e situația. Tot ce e bine se termină, dar trebuie să ne întoarcem în realitate”.
„După 20 de ani, e prima dată când am colindat, am semănat, am văzut părinții și am reușit să venim la sărbători”.
Un tânăr care plecă la studii s-a despărţit cu greu de iubită. Cuplul însă este optimist și speră că se va revedea cât de curând posibil.
„Pentru mine am ales să fac studii, să acumulez experiență iar după asta să revin înapoi acasă ca să mă dezvolt mai departe”.
Am găsit și moldoveni pentru care străinătatea a devenit deja acasă, iar Moldova este locul în care revin după amintiri.
Părinții sunt cei pentru care mai duc dorul țării. Salariile mici și sărăcia însă, îi țin departe de baștină, spun călătorii.
„Eu cred că întrebările astea noi ni le-am dat mulți ani în urmă când deja am plecat. Acum, este casa acolo și casă aici. Și, de fapt, plecăm înapoi acasă”.
„Este de muncă acolo, avem casă, copii fac școala acolo, nu ne mai întoarcem. Venim doar cât mai sunt părinții”.
„Am fost, i-am văzut pe cei dragi și înapoi acasă, tot acasă”.
Oamenii pleacă tot cu speranța că în țară va fi mai bine, și doar după asta unii se gândesc să revină definitiv.
„Când o să se schimbe ceva sau o să facă ceva și pentru oameni atunci și o să revină tinerii acasă. Dar atâta timp cât nu este perspectivă în țară, cred că cel care vrea să se dezvolte nu o să stea acasă”.
„Am făcut și noi alegerea asta pentru o schimbare mai bună. Am încercat, o să vedem. Sperăm că o să fie bine”.
Datele oficiale arată că peste 500 de mii de moldoveni sunt plecați la muncă peste hotare, iar statistica neoficială spune că ar fi vorba mai mult de un milion. Potrivit unui studiu al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație, fiecare al șaselea cetățean intenționează să plece peste hotare în următorii 3 ani, majoritatea fiind tineri cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani.