Cadouri sub bradul împodobit, mese pline cu bucate și familia alături. Așa arată sărbătorile de iarnă pentru majoritatea dintre noi. Tabloul de mult nu mai este comun pentru vârstnicii de la Azilul din comuna Puhaceni. Uitaţi de rude şi apropiaţi, cei care le oferă o mică bucurie bătrânilor sunt angajații instituției. Zilele acestea ei au organizat, pentru cei pe care-i au în grijă, o masă festivă, le-au împărțit cadouri și chiar au învitat colindători, care au adus o rază de speranță pe multe chipuri mohorâte.
Peste 20 de vârstnici de la azilul din Puhăceni petrec sărbătorile de iarnă alături de colegii de cameră și angajați, care leau devenit a doua familie. Unii încă încearcă să se deprindă cu noua atmosferă, în timp ce pentru alții, aceasta e de câțiva ani. Ca să le aline dorul de casă și de tot cu ce erau obișnuiți, administrația instituției le-a întregit tabloul de acasă: camerele au fost decorate de Crăciun, au alcătuit un meniu mai deosebit și chiar invitat colective de copii, care să-i colinde.
Imaginea creionată frumos dispare imediat ce bătrânii își amintesc de casă. Am aflat de la ei povești de viață de-a dreptul tulburătoare. Unii au rămas fără casă, copii, soți sau părinți, pe care îi mai văd în pozele alb-negru pe care le prețuiesc mai mult decât orice.
„Aici sunteți dvs și soțul, da? E fiica mai mare – 9 ani și asta de 7 ani mi-a rămas fără tată”.
MARIA PASCARENCO, pensionară: „Era situația grea, sănătatea nu prea, și am venit aici. Un pic ne-am dat interesul. Ce să facem asta e soarta noastră”.
Și această femeie ne-a povestit pe scurt istoria sa. Din cauza că a rămas fără un picior și nu avea cine să o îngrijească, ea a fost adusă la azil. Se fac trei ani de atunci, suficient cât să uite momentul. Totuși, când își amintește de acele zile, o inundă lacrimile.
VERA TIMOȘENCO, pensioner: „Am o casă în Anenii Noi, dar nu a avut cine avea grijă de mine. Un fiu a plecat în anii 90 și nu știu nimic de el…”
Ivan Platon este primul beneficiar al azilului, care în timp i-a devenit o adevărată casă.
IVAN PLATON, pensioner: „Eu când am venit aici era greu, era numai lumină. Am fost nevoit să vin că am rămas pe drumuri. Da, noi avem grădină aici, am pus copaci”.
Istoriile acestor oameni nu se deosebesc foarte mult una de alta. Unii au ajuns pe drumuri pentru că au rămas fără casă, iar alții, pentru că au devenit o povară pentru rude.
MIHAI PERJU, pensioner: ” – A venit vremea când am rămas pe drumuri.
-Din ce cauză?
-Șoția a decedat”.
Angajaţii azilului încearcă să le schimbe, măcar de sărbători, zilele monotone și să le aducă un strop de bucurie pe chip, mai ales că în cursul anilor au devenit o familie mare.
FEODOR NICOARA, directorul azilului: „Anul Nou…, asta e sută la sută. După posibilități, facem Crăciunul și pe nou și pe vechi. Fac ca bătrânii să nu sufere, să nu vadă singurătatea asta”.
Conducerea azilului a subliniat că angajaţii vor încerca să le creeze bătrânilor o atmosferă familiară, pregătindu-le un meniu special pentru masa de sărbători. Meniul din aceste zile va fi structurat pe trei categorii: comun, pentru digestivi şi pentru diabetici cu mici diferenţe între mesele principale.
La Azilul din Puhăceni sunt persoane singuratice care în viața lor nu au avut pe nimeni, sau cărora le-au decedat rudele apropiate. Cel mai în vârstă locatar al acestui azil are 90 de ani.
