Protestele din Kazahstan s-au amplificat,iar în întreaga ţară a fost decretată starea de urgenţă. Forţele de ordine au deschis focul asupra demonstranţilor iar preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a cerut ajutorul Rusiei şi al aliaţilor săi pentru a reprima revoltele. Tokaev i-a făcut pe demonstranţi „terorişti” antrenaţi în străinătate. Manifestanţii a pătruns în clădirea principală a administraţiei din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, scena unor proteste fără precedent provocate de o majorare a preţului la gaz. Clădirea a fost incendiată. Internetul a fost oprit în toată țara, iar operațiunile bancare au fost suspdendate, scrie Digi24.RO
Actualizare 6 ianuarie, 8.50.Au avut loc noi ciocniri între forțele de ordine și protestatari în Almatî, iar poliția spune că zeci de demonstranți au fost „eliminați” în timp ce încercau să asalteze clădiri guvernamentale.
Mai multe vehicule blindate au intrat joi dimineață în piața principală din Almatî, unde sute de oameni manifestau împotriva guvernului pentru a treia zi. S-au auzit împușcături în timp ce trupele se apropiau de mulțime, potrivit martorilor citați de Reuters, dar situația din piață pare să se fi calmat mai târziu.
Actualizare 6 ianuarie, 7.00. Operațiunile tuturor băncilor, cu excepția Băncii Naționale, și activitatea bursei de valori sunt oprite în Kazahstan, a declarat, joi, la postul de televiziune Khabar 24, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale din Kazahstan, Olzhas Ramazanov, transmite TASS.
„În conformitate cu ordinul executiv al șefului statului, starea de urgență a fost introdusă în toate regiunile Republicii Kazahstan în scopul sprijinirii securității populației. Agenția Republicii Kazahstan pentru Reglementarea și Dezvoltarea Pieței Financiare și Banca Națională a Kazahstanului, având în vedere operațiunile de combatere a terorismului efectuate de agențiile de aplicare a legii și luând în considerare eșecurile temporare în funcționarea internetului și pentru protecția vieții și sănătății angajaților instituțiilor financiare și consumatorilor de servicii financiare, informează despre suspendarea operațiunilor a tuturor instituţiilor financiare. Agenţia şi Banca Naţională îndeamnă cu tărie cetăţenii şi mass-media să aibă încredere numai în sursele oficiale de informare”, a spus secretarul de presă.
Operațiunile tuturor instituțiilor financiare din Kazahstan sunt suspendate doar pentru 6 ianuarie, a declarat pentru TASS Olzhas Ramazanov.
SUA îndeamnă autorităţile la „reţinere”
Actualizare 6 ianuarie, 6.30. Guvernul american a îndemnat autorităţile din Kazahstan să dea dovadă de „reţinere” şi doreşte ca manifestaţiile să se desfăşoare acolo „în mod paşnic”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a condamnat actele de vandalism, dar a criticat şi întreruperea internetului de către guvern.
„Solicităm tuturor kazahilor să respecte şi să apere instituţiile constituţionale, drepturile omului şi libertatea presei, inclusiv prin restabilirea accesului la internet”, a declarat Ned Price într-un comunicat, scrie Agerpres.
„Îndemnăm toate părţile implicate să găsească o rezolvare paşnică a stării de urgenţă”, a adăugat el.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a criticat, de asemenea, „afirmaţiile nebuneşti” ale Rusiei cu privire la presupusa responsabilitate a Statelor Unite în revoltele din Kazahstan. „Acest lucru este absolut fals” şi „face parte din strategia rusă de dezinformare”, a insistat ea.
ONU urmăreşte situaţia „cu îngrijorare”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al secretarului general, Stéphane Dujarric, în briefingul cotidian de presă.
Actualizare 00:55. Organizaţia Tratatului pentru Securitatea Colectivă, o alianţă militară condusă de Rusia, a decis trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan. Anunțul a fost făcut de premierul armean Nikol Paşinian, preşedintele în exerciţiu al OTSC, care a declarat în cursul nopţii, potrivit BBC, că alianţa militară va trimite trupe de menţinere a păcii în Kazahstan, pentru o misiune „cu durată limitată”.
Din Organizaţia Tratatului pentru Securitatea Colectivă fac parte Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan. Nu este clar când va începe misiunea și nici câţi militari vor fi mobilizaţi.
Actualizare 23:00. Preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a cerut miercuri ajutorul Rusiei şi al aliaţilor săi pentru a reprima revoltele care afectează ţara sa şi care sunt opera, în opinia sa, a „teroriştilor” antrenaţi în străinătate, relatează AFP.
„Astăzi le-am cerut şefilor de stat ai Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) să ajute Kazahstanul să învingă ameninţarea teroristă”, a declarat preşedintele kazah la televiziunea de stat, conform Agerpres.
#Kazakhstan It's almost 2:30 am in Almaty now. An "anti-terrorist operation" began in the city. You can hear sirens and announcements of evacuation. Eyewitnesses say the shooting is heard. It is confirmed by videos from the ground. I am really hoping everyone remains safe there. pic.twitter.com/2jYpmFKUuz
— Hanna Liubakova (@HannaLiubakova) January 5, 2022
Actualizare 22:30. În oraşul Almati se aud focuri de armă, în timpul intervenţiei forţelor speciale de securitate, conform relatărilor presei independente din Kazahstan. Cel puţin opt persoane, membri ai forţelor de securitate au murit, conform informaţiilor oficiale, informează Reuters.
Conform preşedintelui Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, în fruntea manifestaţiilor se află „bande teroriste” care au „primit un antrenament aprofundat în străinătate”.
Putin has guaranteed Tokayev military support in suppressing protests in Kazakhstan. Encouraged, Tokayev returned the troops to Almaty – a complete clean-up of the city is underway. Security officials now shoot to kill without ceremony.
#Казахстан #Kazakhstan #KazakhstanProtests pic.twitter.com/wXhW28Zolt— Vagabönd из Метавселенной ✨ (@Wild_Vagabond_) January 5, 2022
Actualizare 20:30. Kazahstanul a decretat miercuri stare de urgenţă pe întreg teritoriul după ce manifestaţiile declanşate din cauza unei creşteri bruşte a preţului la gaze şi combustibil au degenerat în violenţe, iar mulţimea a luat cu asalt clădiri guvernamentale, inclusiv aeroportul din Almatî, relatează AFP, citând media ruse.
Reports saying that Almaty airport is still seized pic.twitter.com/XnA4YxbTAB
— Liveuamap (@Liveuamap) January 5, 2022
Agenţiile de presă Interfax, TASS şi RIA Novosti au anunţat instituirea stării de urgenţă în întreaga ţara, citând un comunicat difuzat de televiziunea publică din Kazahstan, informează Agerpres.
Anterior, starea de urgenţă fusese decretată la nivel local în principalele zone afectate de manifestaţii, Almatî, provincia Mangystau şi capitala Nur-Sultan.
And Almaty city council is still burning pic.twitter.com/24emgkWCAI
— Liveuamap (@Liveuamap) January 5, 2022
Internetul şi telefonia mobilă erau blocate miercuri în această fostă republică sovietică din Asia Centrală.
BBC: De ce protestele din Kazahstan nu au legătură doar cu scumpirea gazelor
Preşedintele Tokaev este doar a doua persoană care se află la conducerea Kazahstanului, după declararea independenţei acestei ţări în 1991, arată BBC.
Tokaev a fost ales preşedintele ţării în 2019. Până atunci, ţara a fost condusă de dictatorul Nursultan Nazarbaiev, care a deţinut, până în prezent, un important post în sistemul naţional de securitate al ţării.
Furia protestatarior ieşiţi în stradă nu este doar despre scumpirea preţului la gaze, dar este alimentată de eşecul statului kazah de a moderniza ţara şi a introduce reforme care să schimbe în bine vieţile oamenilor.
Până acum, alegerile în Kazahstan erau câştigate de partidul aflat la conducere din 1991, cu un procent de aproape 100% din totalul voturilor exprimate.
În Kazahstan nu există, practic, opoziţie, iar analiştii BBC spun că guvernul a subestimat toal furia mocnită a populaţiei din toţi aceşti ani.
Președintele Tokaev promite un răspuns „ferm”
Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a promis miercuri un răspuns „ferm” la tulburările fără precedent care zguduie această ţară din Asia Centrală, în cursul cărora manifestanţii au luat cu asalt şi incendiat clădiri guvernamentale, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
„În calitate de preşedinte şi începând de astăzi şi ca preşedinte al Consiliului de Securitate al ţării, am intenţia să acţionez cât mai ferm posibil”, a avertizat Tokaev, exprimându-se în limba rusă la televiziunea publică, dând de înţeles practic că predecesorul său, Nursultan Nazarbaev, a fost suspendat din funcţia de şef al Consiliului de Securitate al ţării.
Aceste tulburări au dus la „atacuri masive împotriva forţelor de ordine”’, în rândurile cărora există morţi şi răniţi, a afirmat preşedintele kazah, atrăgând atenţia că „grupuri de elemente criminale îi bat pe soldaţii noştri, îi umilesc, îi târăsc goi pe străzi, agresează femei, jefuiesc magazine”.
Cu internetul blocat în toată ţară, nu se ştie deocamdată dacă înlăturarea lui Nazarbaev din funcţia de şef al Consiliului de Securitate i-a mulţumit pe protestatari.
În discursul său televizat, Tokaev nu a rostit numele fostului preşedinte, care nu a fost văzut sau auzit public de la începutul protestelor.
În unele orașe protestatarii au dărâmat statuile cu fostul șef al statului Nursultan Nazarbaev.
Statuia fostului șef al statului a fost dărâmată de protestatariDESCHIDE GALERIA FOTO
,
Kremlinul avertizează asupra unor posibile „interferenţe externe” în revoluţia din Kazahstan
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că statul Kazahstan ar putea să-şi rezolve singur problemele şi că este important să nu existe „interferenţe” din exteriorul ţării, informează Reuters, care citează agenţia Ria Novosti.
Kazahstanul nu a cerut ajutor din partea Rusiei, a mai spus Peskov.
Rusia a îndemnat miercuri la „dialog” în Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, unde au izbucnit tulburări fără precedent din cauza majorării preţului la gaz, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
„Urmărim îndeaproape evenimentele din ţara vecină şi frăţească. Suntem în favoarea unei soluţii paşnice a tuturor problemelor în cadru legal şi constituţional şi prin dialog, nu prin revolte de stradă şi încălcarea legilor”, a transmis Ministerul de Externe rus într-un comunicat.
Kazahstanul are o importanţă crucială pentru Rusia ca partener economic, iar fostul preşedinte Nursultan Nazarbaev, care a condus ţara până în 2019 dar păstrează o mare influenţă, este un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.
Președintele Tokaev îl schimbă pe fostul lider autocrat al statului de la șefia Consiliului de Securitate
Președintele Kasîm-Jomart Tokaev a anunțat că fostul președinte al statului, Nursultan Nazarbaev, cel care a condus țara aproape trei decenii, nu mai este șeful Consiliului de Securitate. Funcția va fi preluată de Tokaev.
Într-un discurs televizat Tokaev a spus că își asumă imediat conducerea Consiliului de Securitate, rol în care Nazarbaev a continuat să exercite o influență semnificativă după ce a renunțat în mod neașteptat la președinție în 2019.
Mișcarea a părut să marcheze marginalizarea definitivă a lui Nazarbaiev, un fost șef al Partidului Comunist care a condus ca președinte, fără să fie contestat, timp de aproape trei decenii, după ce Kazahstanul și-a obținut independența odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, scrie Reuters.
Nu era clar dacă acest lucru îi va mulțumi pe protestatari, dintre care unii au fost auziți scandând „Bătrâne, pleacă!”, un slogan tradițional anti-Nazarbaev.
Anterior, Tokaev îl înlăturase pe nepotul lui Nazarbaev din postul de lider adjunct al Comitetului de Securitate de Stat, succesorul KGB-ului din epoca sovietică.
Almatî, sub controlul protestatarilor. Avioane private pleacă spre Moscova și Europa
Potrivit relatărilor unor jurnaliști independenți, orașul Almatî, capitala economică a Kazahstanului este „aproape” sub controlul total al protestatarilor. Aceștia transmit că în oraș s-a instalat haosul.
Potrivit datelor de trafic aerian, mai multe avioane private pleacă de pe aeroporturile din Kazahstan și zboară spre Moscova și Europa.
Internetul a fost oprit în Kazahstan
De asemenea, cetățenii nu mai pot retrage bani de la ATM-uri.
Confruntări violente între protestatari și forțele de ordine. Clădiri administrative incendiate
ACTUALIZARE: Peste 500 de răniți, dintre care 130 de femei, în urma protestelor din Almatî. De asemenea, 120 de mașini au fost distruse, dintre care 33 de ambulanțe și mașini ale pompierilor.
Voiculescu: Cei care au protestat la spitale au greșit, nici în războaie nu se atinge nimeni de halatele albe
Poliţia a tras miercuri cu grenade asurzitoare şi a utilizat gaze lacrimogene împotriva unei mulţimi de câteva mii de persoane, fără a reuşi să împiedice pătrunderea unor protestatari în clădirea principală a administraţiei din Almatî, informează dpa, potrivit Agerpres.
Protestatarii s-au adunat într-o piaţă din oraş şi s-au îndreptat în direcţia principalei clădiri a administraţiei locale. Manifestaţia se derula în mod haotic, iar poliţia a utilizat gaze lacrimogene la fel ca în noaptea de marţi spre miercuri, când a dispersat o primă manifestaţie de circa 5.000 de persoane.
Manifestaţiile neautorizate în prealabil de către autorităţi sunt interzise în Kazahstan, fostă republică sovietică autoritară, dar care este totodată cea mai mare economie din Asia Centrală.
Protestatarii au capturat mașini ale forțelor de ordine, de la care au luat și scuturi și bastoane
În imaginile care circulă pe rețelele sociale, pot fi văzuți protestatari care şi-au însuşit bastoane şi scuturi ale poliţiei sau care folosesc mașini ranforsate ale forțelor de ordine. În alte imagini pot fi văzuți protestatari care capturează și lovesc mai mulți soldați pe care îi dau jos dintr-un camion de armată.
Protestele au început duminică, după o creştere a preţurilor la gazul natural lichefiat (GPL), în oraşul Janaozen, în vestul ţării, înainte de a se extinde spre marele oraş regional Aktau, pe malul Mării Caspice, apoi în Almatî.
Șeful poliției din Almatî a declarat că în urma protestelor aproximativ 500 de persoane au fost rănite, dintre care 130 sunt femei.
Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a acceptat miercuri demisia guvernului condus de premierul Askar Mamin. Vicepremierul Alihan Smailov îşi va asuma rolul de premier interimar până la formarea unui nou cabinet.
Guvernul a încercat într-o primă etapă, fără succes, să-i calmeze pe protestatari, promiţând o reducere a preţului la GPL, fixându-l la 50 de tenge (0,1 euro) pe litru în regiune, comparativ cu 120 de tenge la începutul anului.
Regiunea Mangystau depinde de GNL ca principală sursă de carburant pentru maşini şi orice majorare a preţului duce la o creştere în lanţ a preţurilor la produse alimentare, deja mai mari de la începutul pandemiei de coronavirus.