Fostul premier Ion Chicu abordează din nou subiectul remunerării judecătorilor Curții Constituționale. După ce ieri, instituția a publicat un comunicat care arată că salariul magistraților va crește cu peste 7.000 de lei, Chicu a spus că în text nu au fost indicate și sporurile ce formează lefurile și care astfel, afirmă el, vor ajunge până la 63 de mii de lei. De cealaltă parte, președintele instituției, Domnica Manole a declarat pentru TV6 că afirmațiile lui Chicu nu sunt adevărate.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul premier, Ion Chicu a scris că textul publicat de Curtea Constituțională, care arată cu cât s-au majorat salariile magistraților, reprezintă cifre fără sporurile lunare, după aplicarea cărora, lefurile magistraților vor ajunge la 63 de mii de lei.
”Domnica Manole a decis să-și arate încă o dată atitudinea față de moldoveni, ca de obicei, prin falsuri și minciună. Ea crede, că moldovenii nu știu cum se formează salariul lor, că nu știu despre sporul de 40% la acel salariu pe care Olesea Stamate a vrut să-l majoreze la 100% fără avizul guvernului…”, a scris politicianul pe rețeaua de socializare.
Contactată de TV6, Domnica Manole susține că sporul de 40% nu se aplică judecătorilor.
DOMNICA MANOLE, președintele Curții Constituționale: „Curtea Constituțională, la 18 ianuarie 2021, a adoptat un regulament în care a stipulat în mod clar că acest spor cu caracter specific nu se aplică judecătorilor constituționali și pe perioada anului 2021 nu s-a achitat acest spor judecătorilor și nu putem achita nici anul acesta, deoarece Legea nu este modificată în acest sens”.
După scandalul legat de majorarea salariilor magistraților Curții Constituționale, instituția a arătat într-un comunicat lefurile din 2021 ale angajaților și cât ar urma să primească aceștia în 2022. Astfel, dacă anul trecut, un judecător constituțional ridica aproape 26 de mii, în acest an va primi aproximativ 33 de mii de lei. În 2021, președintele Curții, Domnica Manole, a încasat puțin peste 31 de mii, iar în 2022 leafa sa va depăși 36 de mii de lei, potrivit comunicatului instituției. Anterior, amendamentul cu privire la dublarea salariilor judecătorilor Curii Constituționale a stârnit reacții negative în societate. Acesta prevedea ca lefurile magistraților înaltei instanțe să crească de la 45 000 de lei la 82 000.
Documentul semnat de trei deputați PAS a fost întors în Parlament, pentru că nu avea avizul Guvernului.