În ciuda crizei economice, pandemice, a scumpirilor usturătoare la produse și servicii, unii moldoveni nu renunță, totuși, la vacanța planificată. Agențiile de turism sunt și ele pregătite cu oferte atât pentru sejururi în țările vecine, cât și pentru unele pe tărâmuri mai îndepărtate. Prețul pachetelor pornește de la 100 de euro și ajunge la câteva mii, în funcție de conținutul acestora.
Tânăra din imagine a decis să înceapă anul 2022 cu ceva nou, așa că a schimbat destinația de vacanță. În locul muntelui, ea a ales marea și anume pe cea Roșie din Egipt.
VICTORIA, locuitoare a municipiului Chișinău: „ Ar fi o experiență nouă să schimbi și să petreci sărbătorile nu cu fulgi dar cu nisip și la soare”.
Agențiile de turism au diferite oferte pentru cei care vor să se odihnească pe tărâmurile calde. Pentru unele, prețurile par destul de pipărate, dar merită, spun administratorii, care au recunoscut că acestea sunt alese de un număr totuși redus de persoane.
ION CURMEI, director agenție de turism: „O vacanță în Maldive începe de la 4000 de euro cu zborul inclus pentru două persoane. Avem turiști care procură astfel de vacanțe. Vreau să vă zic că nu sunt așa de mulți, dar oricum există doritori”.
IRINA GARBATOVSCHI, agent de turism: „În Tanzania, Zanzibar, moldovenii achită un buget în valoare de 755 de dolari de persoană. Sunt cine festive speciale la cererea turiștilor cu diferite manifestații ale localnicilor, cu show-uri și focuri de artificii”.
De la o mie de euro în sus ar trebui să scoată din buzunare părinții care vor ca micuții lor să ajungă în vestita casă a lui Moș Crăciun din Laponia.
Iar cei care vor să obțină senzații tari de la schiat pot merge chiar și în Turcia, cu aproape 700 de euro de persoană.
IRINA GARBATOVSCHI, agent de turism: „Cine dorește o destinație nouă. Schiorii experimentați cu Bucovel sau România o optează pentru o destinație nouă cum ar fi Turcia orașul Uludac”.
Iar amatorilor de promenade în locații istorice li se recomandă excursii în orașul Istanbul, alegere tot mai populară în rândul moldovenilor.
ION CURMEI, director agenție de turism: „Turiștii iubesc acest oraș și cei care au fost odată neapărat se întorc de aceea oferta este în vogă acum”.
Agențiile au oferte și pentru pensiunile din țările vecine România și Ucraina, sejururile încep de la 100 de euro și ajung până la câteva sute, în funcție de pachetul ales.
Indiferent de destinația pentru care vor opta, moldovenii sunt îndemnați de autorități să verifice informațiile Poliției de Frontieră. Pentru a evita carantinarea, ei trebuie să aibă pregătit rezultatului negativ al testului PCR, indiferent dacă a fost sau nu imunizat împotriva Covid19.