Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către președintele Curții Constituționale (CC), Domnica Manole. Mai exact, aceasta a participat la controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului privind numirea unui judecător al CC, act care o viza la modul direct. Actul poate fi constatat în termen de 30 de zile la Curtea de Apel Chișinău, scrie newsmaker.md.
Controlul a fost inițiat în luna ma 2021, sesizarea fiind depusă de către deputatul PSRM Grigore Novac. Deputatul socialist s-a referit la ședința Curții Constituționale din 27 aprilie 2021. Mai exact, președinta Curții Constituționale a participat la ședința în care s-a examinat subiectul privind revocarea mandatului său. Decizia a fost luată de judecătorii CC, în urma deliberărilor, după ce reprezentantul Parlamentului a solicitat recuzarea acesteia, pe motiv că Manole este parte interesată.
ANI a constatat că Domnica Manole, având un interes personal a participat la emiterea Deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26.04.2021, prin care a fost confirmată Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23.04.2021 de suspendare a acțiunii unor Hotărâri de Parlament și la controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23.04.2021 privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16.08.2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, fără a declara la ANI conflictele de interese reale și fără a le soluționa prin abținere, prin ce s-a admis consumarea conflictelor de interese.
Totodată, s-a luat act de Hotărârea Curții Constituționale nr. 18 din 09.07.2021, pentru controlul constituționalității art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317 din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituțională, din acest motiv, inspectorul doar a constatat încălcarea, fără aplicarea interdicțiilor în acest sens.
„În calitate de subiect al controlului, președintele Înaltei Curți a avut dreptul de a-și expune punctul de vedere. Însă la solicitarea inspectorului, nu au fost prezentate actele necesare desfășurării controlului, mai mult decât atât, s-a solicitat retragerea demersului emis de către inspector”, se mai arată în comunicatul ANI.
Actul de constatare poate fi cotestat în termen de 30 de zile la Curtea de Apel Chișinău.
Domnica Manole by Stela Untila
Amintim că, pe 23 aprilie, 53 de deputați ai PSRM și Platformei „Pentru Moldova” au votat pentru retragerea hotărârii parlamentului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională. În aceeași zi, legislativul a aprobat numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător al CC.
În seara zilei de 23 aprilie, Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate și a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile din parlament sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat. La câteva ore distanță, CC a emis un comunicat în care a informat că Înalta Curtea a suspendat cele două hotărâri ale parlamentului, care vizează revocarea din funcție a Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu.
Pe 27 aprilie, Curtea Constituțională a decis că tentativa din 23 aprilie a Parlamentului Republicii Moldova de a retrage mandatul Domnicăi Manole de judecător al Curții Constituționale contravine Legii Supreme a statului.