O adevărată poveste de iarnă a fost creată în Taraclia, acolo unde de Crăciunul pe stil nou a fost dat startul sărbătorilor de iarnă, sub privirile a sute de locuitori și oaspeți ai orașului. Cei prezenți la eveniment au cântat și au dansat în jurul unui imens pom de Crăciun, împodobit cu mii de luminițe colorate. Tot aici, a fost deschis Târgul de Crăciun, iar cei mici au primit daruri dulci de la Moș Crăciun și s-au distrat la un tobogan imens.
Povestea de Crăciun din Taraclia a început odată cu aprinderea luminițelor pe imensul brad inaugurat aici. Sute de petrecăreți, de la mic la mare, au venit să-l admire și să savureze atmosfera magică.
„Am făcut poze cu Moș Crăciun. Am reușit să mă dau pe toboganul imens, la fel mi-a plăcut enorm”.
„Noi demult nu am primit atâtea emoții pozitive, așa cum a fost astăzi”.
„Primarul nostru este excepțional. Totul este atât de bine organizat, totul este frumos”.
„Am venit cu mama, aici în parc ca să vedem bradul. L-amvăzut pe Moș Crăciun și pe Alba ca Zăpada, a fost minunat”.
Personajele mult îndrăgite de copii, Moș Crăciun și Alba ca Zăpada, prezente la sărbătoare, au împărțit daruri celor mici și le-au urat tuturor un an prosper.
„Ne este foarte plăcut și vrem să vă urăm ca în noul an să nu vă îmbolnăviți, iar noul an să vă aducă fericire, dragoste și noroc”.
Cu mesaje de felicitare au venit primarul orașului Taraclia din partea Partidului „ȘOR” , Veaceslav Lupov, dar și președintele formațiunii Ilan Șor.
VEACESLAV LUPOV, primarul orașului Taraclia: „Am făcut multe lucruri, am reparat mai multe drumuri, trotuare, ne străduim să îmbunătățim viața. Am eliberat licențe de activitate pentru construcția unor hoteluri și centre comerciale. A pornit construcția unui bloc multietajat. Aceste lucruri demonstrează faptul că Taraclia se dezvoltă”.
ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic „ȘOR”: „- Avem un scop, ca în Taraclia să realizăm multe proiecte mari și frumoase. Și eu sunt convins că cu ajutorul lui Dumnezeu, nouă totul ne va reuși. Sunteți de acord cu mine?
– Da.
– Ura!”
VADIM FOTESCU, deputatul Partidului „ȘOR”: „Vreau să felicit în special copiii. Fie ca noul an să le aducă multe daruri. Fie ca adulților, anul care vine să le aducă în primul rând sănătate”.
Tonul petrecerii a fost dată de artiștii care au evoluat pe scenă, iar odată cu inaugurarea bradului a fost deschis și Târgul de Crăciun, unde oamenii au posibilitatea să cumpere bunătăți și obiecte cu tematica iernii.
Totodată, copii se pot distra la un tobogan imens, dar și alte distracții de iarnă. Cei mici sunt așteptați și la căsuța lui Moș Crăciun, unde vor primi daruri până la 15 ianuarie.