De Crăciunul pe stil nou, la Orheiland a fost dat startul sezonului de iarnă și inaugurat Târgul de Crăciun, care potrivit autorităților municipale și raionale este cel mai frumos din țară. Organizatorii anunță că evenimentul a fost vizitat de peste 25 de mii de oameni, care au avut posibilitate să petreacă momente de neuitat, în cel mai mare parc de distracții din Moldova, împânzit de mii de luminițe colorate și unde totul este gratuit. Atmosfera de sărbătoare a fost încinsă de îndrăgitul interpret rus, Habib.
Mii de oameni din diferite regiuni ale țării au făcut cozi kilometrice la căsuțele cu bunătăți și produse tradiționale de sezon, amenajate la OrheiLand. Au atras ca niște magneți atât copiii, cât și adulții și echipamentele de distracție, mai exact caruselele, toboganele, Rollercoaster-ul, Star Tower-ul și patinoarul.
„Vreau să ajung peste tot. În primul rând la concertul lui Habib”.
„Este foarte frumos, sunt de toate, este colorat peste tot. Este foarte plăcut. Bravo”.
„Aici este frumos și bine”.
„Eu aș vrea ca în toate orașele mari să fie asemenea parcuri de distracții. Pentru copii să fie această veselie, frumusețe, poveste”.
Aprinderea luminițelor de Crăciun a fost unul dintre cele mai așteptate momente ale serii.
PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: „Dragi prieteni, lansăm sezonul de iarnă 2021-2022. Totul în acest parc este gratuit, anume așa tratează Ilan Șor, anume așa tratăm noi, echipa lui, fiindcă, fericirea copiilor, zâmbetele nu au preț”.
Copiii au fost așteptați la căsuța lui Moș Crăciun pentru a le fi înmânate cadouri. Printre puști, am surprins și două fetițe, venite cu părinții la Orhei tocmai din Grecia. Și, evident, colindul a fost tot în limba greacă.
„Suntem din Chișinău, dar locuim în Grecia, în orașul Lefkada, pe insulă. Am venit în Moldova să ne odihnim. Suntem în concediu. – Dvs. ce vă place cel mai mult? – Tot, tot. Și atracțiile și muzica”.
„Suntem din Tiraspol și nu venim pentru prima dată aici. Am mai fost vara și ne place”.
„Nouă ne place foarte mult. Noi venim din Chișinău în fiecare an de Anul Nou și de Crăciun”.
Încântați au fost oamenii și de prestația renumitului cântăreț rus – Habib, care a încins atmosfera cu melodii noi, dar și unele deja îndrăgite de fani.
HABIB, interpret rus: „Eu am cu ce să compar și vreau să spun că aceasta este una dintre cele mai plăcute spectacole din acest an. Aici am fost primit cu căldură și cred că va fi posibil să facem mai multe asemenea concerte”.
Pe scena de la OrheiLand au urcat și membrii echipei lui Ilan Șor, dar și de conducerea Consiliului raional, care au rostit mesaje de felicitare. Consilierul municipal al Partidului ”ȘOR”, Valerii Klimeno a declarat în fața mulțimii că va face tot posibilul pentru ca, în scurt timp, să fie lansată o linie de troleibuz pe traseul Chișinău-Orhei. Iar deputatul, Marina Tauber, a menționat că evenimentul de la Orhei a fost organizat pentru ca fiecare cetățean să simtă feeria sărbătorilor de iarnă.
MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului ”ȘOR”, deputat: „Noi vă mulțumim foarte mult pentru faptul sunteți mulți. Asta demonstrează că parcul de distracții OrheiLand este o destinație importantă pentru toți. Vă dorim la mulți, mulți ani în anul care vine, în anul 2022! Vă dorim sănătate, fericire, multe emoții pozitive..”.
Cu un mesaj emoționant a venit și Ilan Șor, care a reamintit de ce a ridicat parcul Orheiland.
ILAN ȘOR, președintele Partidului ”ȘOR”, deputat: „Am construit Orheiland pentru ca toți copiii să aibă parte de bucurii, zâmbete și fericire. Am vrut ca acest parc să fie un loc în care toate familiile din țara noastră să se poată delecta și simți bine. Am construit acest parc de distracții cu scopul de a construi Europa aici, acasă”.
De asemenea, Ilan Șor a dat asigurări că, împreună cu echipa sa, va construi o țară de vis, după modelul orașului Orhei și a parcului Orheiland. Acesta este cel mai mare din țară și va activa în sezonul de iarnă, între orele 10:00 și 20:00.
Din 2018 și până în toamna acestui an, Orheiland a fost vizitat de peste 2,5 milioane de oameni atât din țara noastră, cât și din străinătate.