Cei care sărbătoresc mâine Crăciunul au parte și de o atmosferă de poveste. Ninsoarea de dimineață a creat un tablou fascinant, iar prognoza meteo arată că fulgii vor cădea și în zilele următoare. Precipitațiile mult așteptate și-au arătat însă și partea urâtă. Odată ce au acoperit traseele, acestea au devenit periculoase. Astfel, pe parcursul zilei s-au produs mai multe accidente de circulație, soldate cu internări la spital și mașini distruse.
Meteorologii ne anunță că, și în următoarele zile, iarna va stăpâni unele regiuni. Va ninge preponderent la nord, unde temperaturile vor oscila între 0 și -10 grade noaptea, și până la +4 grade ziua. Fulgi vor cădea și în centrul țării, dar numai duminică și joia viitoare. Ninsoarea căzută dimineața a provocat însă și accidente. Spre exemplu, la Mihăileni, raionul Rîșcani șoferul unui automobil a ieșit la depășire fără să se asigure, iar în rezultat a tamponat o autospecială implicată în curățarea drumului de omăt. În urma impactului, a fost nevoie de intervenția unei echipe de la descarcerare pentru a scoate conducătorul auto și pasagerul său dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Victimele au fost deblocate și transportate la spital.
Tot în Rîșcani, două mașini s-au tamponat violent, în apropierea satului Corlăteni. Poliția spune că s-a întâmplat, după ce unul dintre șoferi a ieșit pe contrasens, pentru că pierduse controlul volanului și a ciocnind lateral cel de al doilea automobil. Ambii bărbați au avut nevoie de internare.
Un alt accident s-a produs la Anenii Noi. O mașină a derapat de pe traseu și a ajuns pe un câmp.
Iar în raionul Dubăsari, în apropiere de satul Goian, trei camioane au fost oprite de drumari și lăsate să-și continue drumul numai după ce traseul a fost acoperit cu nisip.
Muncitorii au intervenit cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant și pe drumurile din raioanele Briceni, Edineț și Ocnița.
În capitală, de asemenea, s-a intervenit pe parcursul nopții cu 14 autospeciale și peste 53 tone de sare, dar și cu 27 tone de amestec cu nisip, pentru a se preveni formarea poleiului. Autoritățile anunță, că muncitorii vor lucra și pe parcursul zilei.