Mai mulți angajați din cadrul Agenției Servicii Publice au fost citați de CNA și procurorii anticorupție pentru a fi audiați în dosarele, pornite pe fapte de corupție la eliberarea actelor cadastrale. Cele opt persoane sunt așteptate astăzi, începând cu ora 9.00, la sediul CNA.
Funcționarii sunt bănuiți de corupere pasivă și trafic de influență, după ce ar fi acceptat mijloace financiare de la organizatorul schemei de corupție pentru a elibera acte permisive, necesare tranzacțiilor imobiliare. Aceștia figurează în mai multe episoade de corupție, documentate de către ofițerii CNA și procurori pe parcursul lunilor septembrie-octombrie 2021.
La această etapă, paisprezece agenți cadastrali sunt cercetați penal pentru corupere activă și trafic de influență. Aceștia sunt învinuiți de participare la schema de corupție, organizată de un agent imobiliar, prin intermediul căreia obțineau în procedură simplificată acte cadastrale, eludând norma legală.
Amintim că, ieri, o persoană a fost arestată pentru 30 de zile, după ce au fost constatate probe privind organizarea schemei de corupție. În privința unui agent imobiliar a fost dispus control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, iar 12 persoane sunt cercetate în stare de libertate, în urma încheierii acordurilor de recunoaștere a vinovăției. Aceștia cooperează cu ancheta.
Procurorii anticorupție conduc urmărirea penală.