Reprezentanții partidului „ȘOR” consideră că majoritatea parlamentară a PAS a votat împotriva mai multor amendamente depuse de deputații Partidului „ȘOR”, la legea bugetului de stat pentru 2022, care prevăd investiții capitale, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru mai multe localități din nordul țării. Mai exact, este vorba despre raioanele Drochia, Dondușeni și Ocnița, în care locuiesc, în total, aproximativ 200 de mii de oameni, scrie Partidulsor.MD.
Așadar, deputatul Reghina Apostolova a elaborat mai multe amendamente ce vizează raionul Drochia, unde locuiesc aproximativ 90,6 mii de oameni.
„Solicităm susținerea următoarelor amendamente: Acordarea a unui milion de lei pentru satul Fântânița din raionul Drochia, pentru reparația unei porțiuni de drum, 1,5 milioane de lei pentru renovarea unui drum și a unui pod din Hăsnăşenii Mari, 1,3 milioane de lei pentru reparația unei porțiuni de drum în satul Miciurin, 5,5 de milioane de lei pentru construcția apeductului din satul Pelinia și 900 de mii de lei pentru reparația drumului central și gazificarea satului Zgurița din același raion. În raionul Drochia, locuiesc 90,620 de mii de oameni. Noi cerem pentru un raion atât de mare 10,2 milioane de lei”, a menționat Reghina Apostolova.
De asemenea, deputatul Partidului „ȘOR” a depus amendamente privind implementarea unor proiecte de infrastructură în raionul Dondușeni, unde locuiesc peste 400 de mii de oameni, dar și pentru raionul Ocnița, acolo unde sunt peste 500 de mii de locuitori.
„Solicităm acordarea din bugetul de stat a 1,2 milioane de lei pentru repararea drumurilor locale din satul Corbu din raionul Dondușeni și aproximativ 600 de mii de lei pentru iluminarea stradală a satului Elizavetovca din acest raion. Iar pentru raionul Ocnița, satul Ocnița, fracțiunea Partidului „ȘOR” solicită acordarea a aproape 6,5 milioane de lei pentru reparația drumurilor și trotuarelor, instalarea rețelelor de telecomunicații, elaborarea proiectului tehnic pentru gazificare, iluminarea stradală, amenajarea Casei de Cultură, reparația unei grădinițe, finalizarea renovării unui locaș de cult, restaurarea sistemului de alimentare cu apă, precum și asigurarea transportului pentru salubrizare”, a menționat deputatul Reghina Apostolova.
În context, Reghina Apostolova a făcut apel la deputații majorității parlamentare să susțină amendamentele elaborate de fracțiunea Partidului „ȘOR”.
„În ultimii trei ani, Partidul „ȘOR” nu a făcut parte din nicio coaliție. Cu toate acestea, în tot acest timp, a votat pentru toate proiectele social-economice, indiferent de autorul acestora. Secretariatul Parlamentului poate verifica activitatea deputaților noștri atât în legislatura precedentă, cât și în actuala, ca să vă convingeți de acest lucru. Stimați deputați ai majorității parlamentare, la întâlnirile electorale le-ați promis oamenilor din aceste raioane o viață mai bună, schimbări în bine. Consider că pentru cei peste 192 de mii de locuitori ai raioanelor Drochia, Dondușeni și Ocnița, se poate de alocat din buget peste 18 milioane de lei pentru ca speranța oamenilor care v-au votat să nu moară”, a precizat Apostolova.
În final, amendamentele depuse de deputatul Reghina Apostolova au fost susținute de doar 25 de deputați, iar 32 de aleși ai PAS le-au respins.
Mai mult, Reghina Apostolova a precizat că aleșii fracțiunii Partidului „ȘOR” nu au fost invitați la Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului, condusă de deputatul PAS, Dumitru Alaiba, în cadrul căreia au fost examinate amendamentele elaborate de aleșii Partidului „ȘOR”, la legea bugetului de stat pentru anul viitor, ceea ce reprezintă o încălcare a Regulamentului Parlamentului.
Reamintim că majoritatea parlamentară a decis să lase fără finanțare și municipiile Orhei și Bălți. Deputații PAS au votat și împotriva investițiilor capitale, în mai multe localități din centrul și sudul țării. Mai exact este vorba despre raioanele Taraclia, Cantemir, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Dubăsari și Criuleni. Investițiile capitale se amână și în mai multe localități din raionale Telenești, Florești, Sîngerei, Șoldănești și Soroca.