14 persoane au fost reținute de CNA și procurori anticorupție, fiind bănuite de implicare într-o schemă de corupție, prin care își asigurau venituri ilegale. Potrivit CNA, așa-zisul plan simplifica procedura de obținere a actelor cadastrale din cadrul Agenției Servicii Publice, lucru care se făcea prin evitarea programărilor și nu doar. În vizorul autorităților sunt, în total, 38 de suspecți – brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice și un fost agent imobiliar. Persoanele reținute au fost duse la audieri, după ce ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la 69 de adrese.
CNA și procurorii anticorupție anunță că au cercetat câteva sute de episoade, în care persoana bănuită de organizarea schemei ar fi facilitat eliberarea documentelor permisive pentru cumpărarea-vânzarea imobilelor, trecând peste procedura legală de programare prealabilă. Astfel, în schimbul unor sume de bani, care ar fi ajuns la angajații ASP, eliberarea actelor se făcea fără prezența proprietarilor și fără procuri de la aceștia. Printre solicitanții documentelor se numărau persoane fizice, juridice și agenți cadastrali, vizați în ancheta penală, de rând cu angajații Agenției Servicii Publice.
ANGELA STARINSCHI, purtător de cuvânt al CNA: „Acțiunile de urmărire penală au început în această dimineață, la domiciliile, în birourile de serviciu și automobilelor persoanelor vizate în acest dosar. La ASP am intrat la orele 8:00 dimineața, atunci când începe ziua de lucru. La această etapă, sunt reținute 13 persoane, dar urmează să muncim în această direcție deoarece au fost documentate mult mai multe persoane”.
La scurt timp după verificări, CNA a publicat și stenograma discuțiilor dintre angajații ASP, percheziționați și reținuți pentru corupție cu acte cadastrale. În imaginile video sunt pronunțate sume de bani, ce ar fi trebuit transmise unui registrator pentru serviciile prestate.
„– Şi-i zic, bl**a, registratorul ia 1200 şi mie îmi rămâne 800. Nu bl**, îi greu, b***di, urgenţele, ştii, amuia să le faci. Înainte era tot simplu, amuia îi pi***ţ. Ea vine, ovţaua b***di, ea vine: “Da de ce aşa preţuri scumpe?” Da, glavnoe că îi zic de ieri seara cât o să coste. Da, da! Și glavnoe că mă za**e, bl**, arde pi***ţ, pi***ţ bl**. Ce sunt cu variantele astea? Ea vine îmi achită și îmi zice da ce 500 de lei la ceai nu o să ajungă la registrator? De parcă eu pun tarifele acestea”.
Potrivit CNA, pentru înregistrarea unui contract sau pentru a obține extrasul din Registrul bunurilor imobile se cereau sume mai mari în comparație cu cele oficiale. Din banii obținuți, organizatorul plătea taxa de stat, corupea funcționarii și încasa comisionul.
Apelați de noi, reprezentanții conducerii Agenției Serviciilor Publice nu ne-au răspuns la telefon, dar au anunțat într-o reacție oficială că se află în comunicare cu CNA și Procuratura Anticorupție, și acordă tot suportul pentru stabilirea persoanelor vinovate. Totodată, Agenția spune că își dorește ca acest dosar, de rând cu celelalte, pornite de organele procuraturii și CNA, pe abuzurile și faptele de corupție de la ASP, să ajungă în instanțele de judecată.
REACȚIA AGENȚIEI SERVICII PUBLICE:
„Agenția Servicii Publice își dorește ca acest dosar, de rând cu celelalte pornite de organele procuraturii și Centrul Național Anticorupție pe abuzurile și faptele de corupție de la ASP, să ajungă în instanțele de judecată. Accentuăm deschiderea continuă pentru investigarea și combaterea cazurilor de nerespectare a legislației”), se arată în comunicatul emis de ASP”.
Cele 69 de percheziții au vizat birourile de serviciu, domiciliile și automobilele a 38 de persoane. Suspecții reținuți riscă până la 10 ani de pușcărie și amenzi penale.