Recomandările Comisiei de la Veneția privind modificările la Legea cu privire la Procuratură, aprobate de Parlament în august 2021, sunt dure și pot fi calificate ca atare doar de către juriștii care le înțeleg esența. De această părere este expertul în drept constituțional, Teo Cîrnaț. Acesta spune că guvernarea trebuie să ia act de sugestiile organului consultativ al Consiliului Europei, pentru că au scopul de a repara legea, dar și greșelile făcute.
Potrivit lui Teo Cîrnaț, avizul Comisiei de la Veneția dă clar de înțeles că majoritatea parlamentară a abuzat de statutul ei și nu a luat în considerare mai multe principii și standarde, care stau la baza adoptării unor acte legislative.
TEO CÎRNAȚ, expert în drept constituțional: „În primul rând, principiul transparenței, principiul publicității, principiul participării opoziției parlamentare, dar dincolo de toate acestea, nu au luat în considerare prevederile constituționale. Numai experții pot să citească cât de dur este acest aviz al Comisiei de la Veneția, dar limbajul care este utilizat este în așa fel ca să nu supere auzul celor care în prezent conduc Republica Moldova. Din acest Aviz putem deduce că în R.M, puterea a ajuns la guvernare printr-un mod democratic, dar metodele de guvernare sunt antidemocratice”.
O altă îngrijorare a organului consultativ al Consiliului Europei este modificarea componenței Consiliul Superior al Procurorilor, spune expertul, potrivit căruia, acest fapt pune sub semnul întrebării independența Procuraturii.
TEO CÎRNAȚ, expert în drept constituțional: „Politicul, în orice moment poate interveni la componența CSP-ului și politicul poate să fie eliberat din funcție procurorul, să fie sancționați, adică – organ care se subordonează politicului, de aceea și Comisia de la Veneția a spus că pentru a nu admite ingerințe în activitatea procuraturii, e bine ca să fie constituționalizată, adică prevederile referitor la CSP – numărul sau cine anume să fie în CSP să fie prevăzut de constituție”.
Mai mult, Teo Cîrnaț susține că membrii comisiei nu au trecut cu vederea nici procedura de „evaluare a performanței” procurorului general.
TEO CÎRNAȚ, expert în drept constituțional: „Acea evaluare a lui Stoianoglo începută, să fie stopată. Din aviz cât și din poziția unor experți, este neconstituțională atâta timp cât legea nu este una generală și impersonală, dar legea a fost adoptată în așa fel ca să fie eliberat din funcție Stoianoglo”.
Totuși, Cîrnaț afirmă că opinia experților nu îl favorizează pe Stoianoglo. Deputatul PAS Olesea Stamate, unul dintre autorii modificărilor la Legea Procuraturii a declarat pentru TV6 că urmează detalierea anumitor aspecte.
OLESEA STAMATE, deputat PAS: „Noi am analizat atent recomandările Comisiei de la Veneția. Urmează să avem o discuție cu Ministerul Justiție și să vedem asupra căror din recomandări revenim printr-un proiect de lege pentru modificarea legii nr.3 din 2016. Printre recomandările Comisiei de la Veneția nu se regăsește nimic, care ar impune anularea. Dacă Comisia de la Veneția sugerează revizuirea anumitor proceduri, noi le vom revizui”.
Anterior, Alexandr Stoianoglo şi preşedintele CSP, Angela Motuzoc, au sesizat Comisia de la Veneţia, după ce președintele Maia Sandu a promulgat Legea privind evaluarea activității procurorului general.
De cealaltă parte, șeful statului a declarat că astfel va începe construcția unui stat de drept. Totuși, în sesizarea sa, Procuratura Generală își exprima dezacordul cu privire la modul în care respectivele modificări au fost promovate și adoptate.