Modificările făcute de autorități pentru apostilarea actelor, în vederea obținerii cetățeniei române, au creat un adevărat haos. Oamenii vin cu noaptea-n cap la direcția apostilă a Ministerului Justiției, ca să depună sau să-și ia documentele. Se întâmplă după ce instituția a introdus programarea online, obligatorie în acest scop. Inovația nu merge însă, spun solicitanții, iar experții vorbesc despre necesitatea aplicării altor soluții.
Abia se crăpa de ziuă când la direcția apostilă a Ministerului Justiției deja stătea un grup de oameni, care încerca să se organizeze pentru a-și perfecta mai rapid actele. Soluția la care au recurs este cea veche și verificată – primul venit, primul servit, toți fiind incluși pe o listă.
„S-a luat lista și stă unul la usă. De exemplu stă Iura, a ajuns la el și o transmite mai departe și tot așa…”.
Coala de hârtie înlocuiește programarea online, recent introdusă obligatoriu pentru apostilarea actelor, dar care nu funcționează, spun oamenii.
„Am încercat dar nu a venit confirmarea, din câte am înțeles ea vine foarte greu. Am venit și stă o listă de 200 de oameni, care sunt puși în rând de 3 zile în urmă”.
„Am venit la ora 5 dimineață cu scopul că o să trec până la orele 4, dar eu cred că nu o sa reușesc. Online am făcut, dar am înțeles că confirmarea nu vine și dacă vine pai tocmai în ianuarie”.
Iar unii bat drumul deja de trei zile și tot în zadar.
ARSENI EUDOCHIA, pensionar: „Mai rău de cât așa nu îmi pot imagina. Te pune într-o situație critică mintală, de timp și financiar”.
Revoltată de situație este și această femeie, revenită acasă din Grecia pentru a-și întocmi actele necesare.
IULIA, pensionară: „Apostila mie îmi trebuie, pentru că eu am primit cetățenie în Grecia și îmi fac pensie, după 20 și ceva de ani. Pentru aceasta mie îmi trebuie certificat că eu nu am pe nimeni aici”.
Din 8 decembrie curent, depunerea actelor spre apostilare are loc doar în baza unei programări prealabile prin poștă electronică.
Mecanismul nu pare să funcționeze însă. Prin urmare, experții vorbesc despre necesitatea altor soluții.
LILIA DARABAN, jurist și expert în acte românești: „Au încercat, la moment, să implementeze o programare online, dar care oricum nu face față la volumul este și, această programare deja este pentru ianuarie. Din acest motiv, oricum, persoanele stau în acest rând fizic. O soluție, sigur, ar fi majorarea numărului de funcționari care primesc apostilele și care procesează aceste apostile, altă soluție, la moment nu este, dacă dorim, desigur, să ne conformăm autorităților române”.
Anterior, Ministerul Justiției anunța că Direcția Apostilă este suprasolicitată, iar oamenii ajung mai greu la ghișee inclusiv din cauza lipsei personalului. Instituția preciza că ar fi fost organizat un concurs pentru suplinirea posturilor vacante, însă pozițiile nu ar fi trezit interesul specialiștilor. Apostilarea actelor este un procedeu prin care se recunoaște autenticitatea actelor emise de către un stat, care este parte a Convenției de la Haga, și care urmează a fi prezentate pe teritoriul altei țări.