Excluderea Marinei Tauber din cursa electorală pentru Primăria Bălți sau criza energetică au fost două dintre problemele discutate de către deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Politic ”ȘOR” cu membrii unei delegații din Duma de Stat a Federației Ruse. Subiectele au fost abordate la o întrevedere comună pe care părțile au avut-o la Chișinău și la care a participat și ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Rusiei în Republica Moldova.
Oficialii ruși și moldoveni au trecut în revistă ultimele mișcări de pe scena politică din țara noastră. Printre subiectele abordate s-a numărat scandalul recent legat de suspendarea turului doi de scrutin al alegerilor locale noi din Bălți și excluderea din cursă a candidatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. Legat de aceasta, Tauber a sesizat misiunile diplomatice din țară, dar și organismelor internaționale, care deocamdată nu au reacționat în niciun fel. Mai mult, deputații Partidului „ȘOR” i-au comunicat părții ruse despre problemele stringente, social-politice și economice din țara noastră, dar și despre planurile de mai departe ale formațiunii.
MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului ”ȘOR”, deputat: „Noi creăm Frontul Salvării Naționale a Republicii Moldova și deja lucrăm asupra declarației, care va constata statutul capturat al statului nostru. Și la această întâlnire, noi am discutat cu colegii noștri din Federația Rusă și domnul ambasador despre ultimele declarații ale domnului Ilan Șor în privința în privinţa impeachment ului care este lansat de echipa noastră”.
Un alt subiect de pe agenda întrevederii a vizat problema alimentării Moldovei cu gaze naturale din Federația Rusă, în contextul crizei energetice în care ne-am pomenit, urmare a semnării întârziate a contractului cu Gazprom și confuzia creată de actuala putere în procesul de negocieri.
DENIS ULANOV, deputat, Partidul Politic ”ȘOR”: „Sperăm că puterea din Republica Moldova își va selecta corect prioritățile va face tot posibilul pentru ca în Republica Moldova să nu vină o altă criză energetică. Am punctat anume acest lucru în discuția cu parlamentarii și senatorii ruși, cu care am discutat despre situația politică din țară, per ansamblu”.
Deputații Partidului ”ȘOR” le-au mulțumit colegilor ruși pentru deschiderea spre cooperare și și-au exprimat speranța că parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă va rămâne intangibil. La rândul lor, parlamentarii ruși și alți reprezentanții ai delegației au menționat că se uită cu atenție la tot ce se întâmplă pe scena politică din Republica Moldova și și-au exprimat speranța că lupta politică se va desfășura cu respectarea principiului pluripartitismului și în limitele cadrului legal și constituțional.
ARTIOM TUROV, vicepreședintele Comitetului Dumei de Stat: „Un spectru larg al domeniilor pe care le-am discutat țin de un anumit plan de lucru pentru viitor. După cum știți, în Parlamentul Republicii Moldova există un grup de prietenie cu Federația Rusă. În prezent, același grup de prietenie s-a format și în Duma de Stat. Sperăm că vom munci sistematic împreună și vom identifica acele probleme care privesc ambele parți. Împreuna vom căuta soluții în beneficiul cetățenilor noștri”.
De asemenea, oficialii ruși s-au arătat deschiși spre colaborare cu fracțiunea Partidului ”„ȘOR” și au precizat că își doresc inițierea unor proiecte transfrontaliere, pe dimensiune parlamentară, în beneficiul cetățenilor din cele două state.