Un asteroid „potențial periculos”, potrivit clasificărilor NASA, mai mare decât Turnul Eiffel, va trece în acest weekend „în apropiere” de Pământ. În afară de potențialul de pericol pe care îl prezintă, asteroidul Nereus mai are un potențial imens: depozitele de minereuri aflate în compoziția sa valorează peste 4,7 miliarde de dolari, scrie digi24.ro.
Asteroidul în formă de ou, numit 4660 Nereus, are dimensiunea de 330 de metri pe axa lungă și se va intersecta cu orbita Pământului la o viteză de 23.700 km/h, sâmbătă, pe 11 decembrie. Corpul ceresc nu se va lovi de Pămînt, însă va fi la cea mai mică distanță față de noi din ultimii 20 de ani, scrie Space.com.
Nereus, botezat după zeul grec al mării, fiul zeiței Gaia – personificarea Pământului -, va trece la „doar” 3,86 milioane de kilometri de noi, adică de aproximativ zece ori distanța Pământ-Lună. Distanța poate părea imensă, dar la nivel cosmic e „la o aruncătură de băț”.
Potrivit clasificărilor NASA, orice obiect ceresc mai mare de 150 de metri, care trece mai aproape de 7,5 milioane de kilometri de Terra, este considerat potențial periculos și ținut sub observație.
Descoperit în 1982, orbita de 1,8 ani în jurul Soarelui a lui Nereus îl aduce în apropiere de Pământ la fiecare 10 ani.
NASA a calculat că asteroidul va avea următoarele treceri pe lângă noi în martie 2031 și în noiembrie 2050. O trecere foarte apropiată este așteptată să se petreacă pe 14 februarie 2060, când Nereus se va afla la doar 1,2 milioane de kilometri de Terra (de trei ori distanța Pământ-Lună).
Această distanță mică îl face tentant și din perspectiva mineritului, mai scrie Space.com. Asterank, o bază de date care monitorizează peste 600.000 de asteroizi, estimează că Nereus conține depozite de nichel, fier și cobalt în valoare de 4,71 de miliarde de dolari.
Pentru că Nereus vizitează atât de frecvent sistemul nostru solar, NASA și agenția spațială japoneză JAXA au luat în calcul la un moment dat să trimită o sondă Hayabusa să colecteteze mostre de sol, dar în cele din urmă misiunea de coelctare a fost trimisă pe alt asteroid (25143 Itokawa).
NASA a lansat la sfârșitul lunii noiembrie prima sa misiune de apărare contra unui asteroid. Este un test care ne va arăta cum putem salva planeta de o lovitură potenţial devastatoare. Misiunea DART este prima dedicată încercării de a devia un asteroid de la traiectoria care ar putea duce la un impact cu Pământul.