Fostul premier Ion Chicu a venit cu o reacție după ce șefa statului Maia Sandu a întors Parlamentului Legea nr. 204 din 6 decembrie 2021 cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Potrivit analizei lui Chicu, „Maia Sandu nu acceptă doar majorarea sporului specific de la 40% la 100% și anume acest amendament a deputaților Stamate, Roșca și Grosu are aviz negativ de la guvern”. Totodată, ca salariu judecătorilor să rămână așa cum a fost președinta trebuie să întoarcă în Parlament și Legea Bugetului de Stat pe 2022, scrie unimedia.info.
„Deci, după mare gălăgie și tărăboi, Maia Sandu s-a văzut nevoită să nu-i mai ridice salariul Liubei Șova tocmai cu 37 mii de lei pe lună – a restituit „legea cu pricina” în Parlament. Că „acel amendament” nu are avizul pozitiv al guvernului. Numai că dragi prieteni, degeaba credem noi că prin acest gest de „solidaritate cu poporul” Maia Sandu a anulat majorările de salarii ale judecătorilor Curții Constituționale, degeaba.
Problema constă în faptul, că acea majorare până la 82 mii de lei era rezultatul cumulativ a tocmai 3 amendamente, nu doar al unuia. Care au fost operate în 2 legi, nu numai în cea restituită de Maia Sandu subalternilor săi parlamentari PAS.
De fapt, Maia Sandu nu acceptă doar majorarea sporului specific de la 40% la 100%. Anume acest amendament a deputaților Stamate, Roșca și Grosu are aviz negativ de la guvern. Pe când celelalte două, care cumulativ majorează salariul judecătorului CCM cu 13 mii lei pe lună (și-l duce la 57330), rămân valabile. Pentru că unul a fost propus chiar de guvern – cel cu creșterea coeficientului de multiplicare de la 12,29 la 13,65, iar altul (înaintat tot de Olesea Stamate) – cel cu majorarea valorii de referință de la 2600 lei la 3000 lei, a fost SUSȚINUT de guvern…
Deci, în pofida tuturor indignărilor oamenilor, Maia Sandu va majora salariul Liubei Șova cu 13 mii lei pe lună, adică îi oferă o majorare de 40 de ori mai mare ca pentru un profesor în învățământul general. Geaba ne-am bucurat, dragi prieteni. Pentru ca salariul judecătorului CCM să rămână așa cum a fost de 44736 lei pe lună, Maia Sandu trebuie să întoarcă în Parlament două legi, nu una. Trebuie să restituie și Legea Bugetului de Stat pe 2022”, a scris Chicu.
Președinta Maia Sandu a restituit ieri Parlamentului Legea nr. 204 din 6 decembrie 2021 cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Decizia a fost luată urmare a amendamentului cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale, pentru care nu există avizul pozitiv al Guvernului.
Salariile celor 5 judecători ai Curții Constituționale practic se vor dubla, după ultimele modificări adoptate luni de către Parlament. Fostul premier Chicu a venit cu unele calcule și a criticat dur votul PAS pentru aceste majorări.
Avocatul Ion Dron a catalogat drept „o mită dată la vedere – majorarea salariilor judecătorilor CC până la 82 000 lei”, iar fostul deputat al Platformei DA Alexandr Slusari a spus că este „clar de ce deputații PAS nu au acceptat propunerea Platformei DA și nu au dorit să voteze în lectura a doua proiectul lui Vasile Năstase privind limitarea salariilor nesimțite ale demnitarilor de stat”.
Cu explicații a venit și prim-ministra Natalia Gavrilița, care a spus că salariile tuturor categoriilor au fost majorate, dar cu 100 de lei, iar Curtea Constituțională trebuie protejată de „diferite grupări de interese”.
„Înțeleg că vine în disonanță cu ce am promis noi, dar vreau să mă adresez către cetățeni, credeți-mă această instituție noi trebuie să o flancăm, pentru ca această instituție e cea de care depinde foarte mult cum la un moment dat vor evolua lucrurile în țară”, a declarat, la rândul său, liderul interimar PAS, Igor Grosu, unul dintre autorii amendamentului de majorare a salariilor până la 82 de mii de lei.
Între timp, deputații PSRM au anunțat că vor contesta la Curtea Constituțională amendamentul ce majorează salariile judecătorilor de la Curtea Constituțională până la 82 de mii de lei, întrucât Guvernul l-a avizat negativ.
Ex-premierul Ion Chicu s-a întrebat ce va apăra Domnica Manole, dacă amendamentul cu pricina, avizat negativ de Guvern, va ajunge pe masa magistratei. „Va apăra Constituția, care a fost încălcată sau salariul propriu de 90 de mii de lei?”, a comentat Ion Chicu.
La fel, fostul președinte al Platformei DA, Andrei Năstase, a declarat că „dublarea salariile judecătorilor CC este o decredibilizare și o ofensă adusă Curții”.
Judecătorii Curții Constituționale au venit astăzi cu o reacție după criticele apărute odată cu modificările operate de Parlament la salariile acestora.